miercuri 8 mai, 20:00
Regizorul Mihai Măniuțiu revine pe scena instituției condusă de Tompa Gabor, precdentele colaborări fiind la Tragica istorie a doctorului Faust de Marlowe (2003), Woyzeck de Buchner (aprilie 2005), Oedip rege de Sofocle (aprilie 2006), Moartea lui Danton de Buchner (mai 2009), Caligula de Camus (martie 2011), Burghezul gentilom de Moliere (iunie 2018), piese pe care le-am văzut și asupra cărora m-am aplecat la timpul respectiv. Puneri în scenă de notorietate, apreciate, jucate sold-out. În 2003 de exemplu, Mihai Măniuțiu a fost distins cu premiul UNITER pentru regia spectacolului Tragica istorie a doctorului Faust, plus premiu pentru Bogdan Zsolt, actor în rol principal.
Revine și o face tot pe un text de Camus, Neînțelegerea, având alături de el o echipă redutabilă de creatori și voi începe cu actorii Kali Andrea (Mama), Bodolai Balazs (Jan), Imre Eva (Martha), Gyorgyjakab Eniko (Martha 2), Vindis Andrea (Martha 3), Petho Aniko (Maria), Vata Lorand (Bătrânul servitor), apoi Adrian Damian (decor), Luiza Enescu (costume), Mihai Dobre (Muzica), Zongor Reka (regia tehnică), David Helga (asistent regie), Dariana pau (asistent decor). Cu omențiune, Adrian Damian, Luiza Enescu, Mihai Dobre și Zongor Reka i-au fost colaboratori și la Burghezul gentilom. Cu Adrian Damian a mai colaborat și la Caligula din 2011. Iată cum sunt întrunite toate atributele reușitei, nu mă îndoiesc de acest lucru.
Neînțelegerea fost scrisă în anul ocupației germane în Franța, 1943, un an mai târziu având loc și premiera pe scena Theatre de Mathurins de la Paris, 24 august 1944. O premieră ce coincidea cu eliberarea Parisului (19 august până la capitularea garnizoanei germane pe 25 august 1944). Numai că publicul parizian nu era pregătit pentru o asemenea piesă, în care cuvintele cheie sunt singurătate, lipsa comunicării, refugiu, reîntoarcere, alienare, crimă, dezumanizare, înavuțire prin orice mijloace, condiție umană, fericire vs supărare, absurd, meditație existențială, nu sunt singurele desigur. Drept urmare, Neînțelegerea avea să fie înțeleasă și bine receptată în anii ce au urmat războiului, cunoscând ”n” versiuni scenice.
Camus se apleacă cu un curaj dus la extrem, asupra rădăcinilor care au provocat neînțelegerea, aceasta este tema. Nu trebuie uitat că Albert Camus a luat premiul Nobel pentru literatură pentru ”importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemei conștiinței umane din vremea noastră”, ca să citez motivația juriului Nobel. Conștiință umană care rămâne o temă deschisă, departe de a fi epuizată. În cazul de față, citirea textului și abordarea cea mai inspirată rămânând la latitudinea echipei de realizatori, regizor, actori…
Aș mai completa cu o idee. Tompa Gabor a primit UNITER-ul pentru cel mai bun regizor, tot pentru… Neînțelegerea, dar în stagiunea 1992/1993. Ce ar fi dacă noua punere în scenă, cea semnată de Mihai Măniuțiu, miercuri 8 mai, ar avea aceeași soartă, de la nominalizări la premii? Ar fi, ca să dau un prim răspuns, excelent!
Demostene Șofron
