Primarul municipiului Turda, Cristian Matei a declarat pentru Făclia de Cluj că va trimite la Guvern o propunere de reorganizare administrativ teritorială. El susține că unele comune ar trebui să fie incluse într-o zonă metropolitană și să fie subordonate administrativ unui oraș. De asemenea, în opinia edilului, în cazul municipiilor sau orașelor foarte apropiate cum este cazul Turda și Câmpia Turzii soluția ar fi să existe o singură unitate administrativă.
„Este redundant să ai două municipii, cu două firme de transport când ar putea fi una singură. Eu sunt pro reforma administrativă, dar nu la nivelul la care este propunerea actuală. Sunt convins că se va ajunge la altă propunere și chiar am de gând să trimit spre Guvern o propunere”, a explicat Cristian Matei.
Edilul a menționat că este nevoie de o reformă administrativă, însă nu chiar la maniera a opt județe. „Mi se pare puțin impropriu ca la regiunea Oltenia ca din opt județe să faci un singur județ. Este greu. Eu văd foarte bine venită reformă administrativă, dar la alt nivel. Majoritatea comunelor sunt falimentare în România, se descurcă foarte greu. Nu e cazul la comunele din jurul municipiului Turda pentru că, de exemplu, la Moldovenești avem fabrica de aripi pentru avioane iar la Săndulești a venit o altă mare fabrică. La Luna avem unitatea militară. În jurul Turzii nu avem probleme dar la comune mici cu surse de venit doare de la bugetul de stat este foarte greu. Părerea mea este ca unele comune să fie incluse în zona metropolitană și să se subordoneze administrației orașului. De asemenea, în fiecare comună să fie una administrator care să se ocupe de problemele comunei și să vină în consiliul local”, a spus edilul.
Modelul de unificare a localităților foarte apropiate ar putea fi preluat și de Cluj-Napoca și Florești.
De altfel, primarul Emil Boc declara anul trecut că se pregătește unirea Clujului cu Florești, cu Baciu și cu tot ce-i în preajmă prin proiectele comune pe care municipalitatea le derulează. „Avem transport în comun pentru toată lumea, coridor pe malul Someșului din Gilău până-n Apahida, facem tren metropolitan, facem centură, etc”, a spus Boc.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea: Reforma administrativă trebuie să fie una funcțională
Viceprimarul Dan Tarcea susține e nevoie de reforma administrativă deoarece, astăzi, suntem cu reforma administrativă din 1968, una, despre care spune că nu este funcțională. „Discutăm de comunități, de comune care au 3-400, 1000 de locuitori și acolo trebuie făcută o reformă administrativă. Părerea mea este că pentru această reformă trebuie să aibă loc o dezbatere serioasă pe acest subiect, dar în primul rândul reforma administrativă trebuie să fie una funcțională. Nu poți să iei un șablon să-l aplici la un sat de munte care are de la un capăt la celălalt 60 de km și cealaltă comună are tot 60 de kilometri. Și atunci ce să faci cu oamenii, să-i plimbi 100 de kilometri până la primărie ca să-și rezolve problema?! Cred că trebuie făcută această analiză și trebuie să fie făcută o reformă funcțională. Nu trebuie să pui șablonul dacă se decide că nu trebuie să fie o comună mai mică de 3000 de locuitori. Trebuie văzut cum este funcțională o unitate administrativă. Poate să funcționeze la două comunități lipite și unde nu știi că ai trecut din satul cutare în celălalt. Gândiți-vă că sunt comune cu 1000 de locuitori fiecare, cu primar, viceprimar, consilieri locali. Aceste componente s-ar elimina”, a spus Tarcea. El a menționat că odată cu astfel de măsuri resursele financiare ale unităților administratiove ar fi mai mari, ceea ce ar permite atragerea de specialiști care să fie bine plătiți. „În aceste comune ar putea ca funcționarii să beneficieze de salarii mai mari pentru că degeaba vrea o comună să angajeze specialiști în fonduri UE că nu va merge nimeni acolo pentru că nu poate să-l plătească. De aceea ar trebui făcută o ajutare a sumelor de bani pentru acești oameni pentru a crește calitatea și a putea atrage mai multe fonduri europene. Pe lângă aceste aspecte, un aspect important ar fi cel legate de o gândire generală. Adică în momentul în care gândești pe un teritoriu mai larg poți să legi lucrurile și să nu mai faci drumuri care să nu se unească”, a punctat viceprimarul.
Cosmin PURIȘ
Articolul Primarul Cristian Matei vrea să facă Turda mare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.