Clujenii prezenți, miercuri, la dezbaterea privind bugetul pentru 2024 al Primăriei Cluj-Napoca au prezentat mai multe propuneri de proiecte care ar putea fi implementate începând cu acest an.
Cele mai multe propuneri au venit din partea Consiliului Civic Local, organizație civică fără personalitate juridică. Reprezentantul acestei entități, Iosif Pop a arătat că extrem de util pentru Cluj-Napoca ar fi amenajarea unui park end ride, în zona Mănăștur, care să fie replică la cel de la aeroport. Primarul Emil Boc a afirmat că municipalitate clujeană are în vedere o astfel de investiție, precizând că locația propusă ar fi parcarea de la centrul comercial de pe Calea Florești. Edilul a spus că până acum nu s-au putut face pași concreți pentru realizarea acestei investiții pentru că s-a schimbat de mai multe ori proprietarul terenului din zonă și nu s-au putut concretiza discuțiile.
Edilul a mai spus că un park end ride se va face la nodul de autostradă de la Gilău și un altul la prima stație de metrou din Florești.
Consiliul Civic Local a mai propus continuarea decopertării Canalului Morii și punerea în valoare a Culoarului redat mediului ambiental. Totodată, s-a propus extinderea ariei pietonale și în Piața Unirii B-dul Eroilor – P-ța Avram Iancu și extinderea la nivel de cartiere a bugetării participative cu alocarea de plafoane bugetare mărite.
Iosif Pop a mai recomandat încheierea Studiului de trafic la nivel municipal și metropolitan și supunerea lui dezbaterii publice, dar și amenajarea unei grădini publice de flori și de legume sau pomi pe o distanța de minim 10 km în Cluj-Napoca.
„Generalizarea accesului în parcările publice cu abonament, prin montarea de bariere cu sisteme de recunoaștere a numărului de înmatriculare”, a mai recomandat Consiliul Civic Local.
Pădurea Hoia-arie naturală de interes conservativ
Un activist civic prezent la dezbateri a solicitat alocarea a 200.000 de lei de la bugetul local pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate în vederea luării celor mai bune măsuri pentru protejarea arealului natura Hoia-Cheile Baciului și a biodiversității din zonă și instalarea unor bariere în zona Parcului Etnografic, în zona străzii Uliului și la intrarea în Cheile Baciului pentru a opri accesul auto în zonă.
De asemenea, s-a cerut amenajarea unor elemente de infrastructură, precum alei, poteci, podețe și panouri de informare.
Reprezentanții primăriei au declarat că zona Hoia-Cheile Baciului are 430 de hectare din care 280 se află pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca. De asemenea s-a anunțat că municipalitatea a pregătit un proiect de hotărâre pentru pentru declararea sitului ca arie naturală de interes conservativ de interes local.
Grădinărit comunitar
Un locuitor din zona Mănăștur-Parcul Rozelor a propus elaborarea unui regulament privind grădinăritul comunitar din Cluj-Napoca.
„Grădinăritul este o activitate frumoasă care îi scoate din clasă pe clujenii de toate vârstele”, a spus participantul la dezbatere.
Una dintre zonele unde se practică o astfel de activitate este cea de lângă Parcul Rozelor-Canalul Morii-strada Taberei.
Primarul Emil Boc a salutat propunerea, solicitând specialiștilor din primăriei să demareze prevederile pentru elaborarea unui regulament pentru grădinărit care să fie extins în tot orașul.
„E o propunere foarte bună pe acre o salutăm. Una dintre prioritățile noastre vizează finanțarea dimensiunii verzi de orice tip”, a spus edilul
Un alt clujean s-a plâns de condițiile în care se circulă pe strada Hameiului, precizând că din cauză că nu este modernizată la trecerea mașinilor se ridică un praf insuportabil.
Reprezentanții primăriei au dat asigurări că strada a fost prinsă în programul de proiectare, urmând să fie modernizată.