Scriitoarea, jurnalista și pictorița Iulia Anamaria Ghidiu are, nu încape îndoială, duhul coagulărilor: prietenii literare și duioșii civile, activități laolaltă, cărți de autor și cărți împreună, expoziții personale și expoziții de grup, cronică literară pentru cărțile confraților și alte intervenții publicistice, toate constituindu-se într-un conglomerat de energii pozitive, care fac din Iulia Anamaria Ghidiu o persoană agreabilă și dorită în grupuri de varii asocieri culturale. Generoasă pentru ceilalți, ea trudește de ani buni la o antologie a scriitorilor din Mediașul său natal și din împrejurimile acestuia, o antologie necesară a recuperărilor literare a unei zone din care a descins la Cluj-Napoca, și despre ai cărei reprezentanți literari nu avem prea multe informații. Așadar, cartea de față, „Sertarul cu lucruri bune. Note de lectură” (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025, 140 p.), nu este o întâmplare. Iubind cartea, oamenii și șevaletul, dar mai cu seamă lumea cu toate ale sale, Iulia Anamaria Ghidiu nu se putea opri doar la a contempla zarea prejmei, într-o poezie a reverențelor și a intimității drumului/străzii, cu tot ceea ce presupun ca rost aceste cărări, ci și implicându-se în a lăuda roadele literare ale scriitorilor vremii sale. Literatura română trebuie să fie citită și lăudată, de cititori, de scriitori, de critici literari, de toți cei ce intră în contact cu ea. Aceasta este căldura necesară dospirii și a destinderii mai apoi într-o măreție a desprinderii ei spre lume. Iulia Anamaria Ghidiu anticipează gândul meu. Fiindcă, atunci când criticii literari tac, vin poeții, cu noianul lor admirativ de parfumuri apriline și le deranjează tăcerile boreale. Asta face și Iulia Anamaria Ghidiu în cartea de față.
Așa după cum ne sugerează încă din titlu, autoarea, într-o continuă efervescență a hărniciei sale spirituale, adună în carte, ca-ntr-o cămară a îndestulării și a identității aromelor și gustului, cărți și autori, fenomene literare și noutăți editoriale, eliberată de complexul tinereții și de aparenta ei fragilitate, arătându-ne un curaj neostentativ și conducându-și cu o expresivitate notabilă discursul critic asupra fenomenului literar în observare și analiză. Rar mi-a fost dat să citesc cu atâta emoție și pasiune note de lectură înmănuncheate, așa cum mi s-a întâmplat cu lecturarea cărții Iuliei. Împărțită în două capitole distincte, dar ale căror delimitări pot fi ușor desprinse ori dizolvate, Iulia vorbește despre timpul trăirii începutului ei literar, intitulându-și capitolul într-un limbaj aristotelic „Despre membrii grupării <<Cercul literar de la Cluj>>”, un model, cel puțin prin orgolioasa lui denumire, asemănător cu celebrul Cerc literar de la Cluj-Sibiu, de orientare modernă, condus atunci de Lucian Blaga, cel de azi având-o ca fondatoare și conducătoare pe poeta Emilia Poenaru Moldovan, pe care Iulia o califică drept autoarea „penumbrelor Cuvântului supus Iubirii”. Cum n-am avut niciodată poftă și gust pentru astfel de manifestări, nu știam multe despre mișcarea literară în discuție, dar le-am aflat de la Iulia, fiind surprins că din aceasta s-au remarcat poete ca Ana Herța ori Alice Valeria Micu. Fie și dacă din grupare se vor desprinde în timp doar câteva nume care vor fi reținute de istoria literară, și tot se cheamă că această mișcare și-a avut rostul în nomenclatura efervescentei și mișcătoarei noastre literaturi. Desigur, mai există și alte nume pe care le-am mai întâlnit, dar necitindu-le poezia, declar că nu le știu. Iulia ni-i arată cu delicatețe și eleganță, vorbindu-ne despre creația lor literară, invitându-ne la lectură, la cunoaștere și la a scrie, de ce nu, despre ea.
Capitolul al doilea este, după cum ne spune autoarea, cel intitulat „Scriitori ai Clujului”, în care, și aici sunt nume pe care nu le știam și le-am aflat de la Iulia, cum ar fi cel al lui Doru Arăzan Jr., bunăoară. Cu trei abateri de la titlu, Simon de Bissenos – scriitorul cu pseudonim francez nu prea inspirat, pe numele său real și frumos Marius Horațiu Simon, Menuț Maximinian – care descinde din spațiul domnesc de ionatan al Bistriței și Năsăudului istoric, Angela Furtună, poeta din nordul sucevean și Rafi Weichert – poet, traducător, editor și universitar în Haifa, autor a numeroase volume de poezie, în acest capitol întâlnim nume consacrate ale poeziei românești din inima Ardealului, din diferite generații, de la Ion Cristofor, la Marcel Mureșeanu ori de la Vasile Igna, la Ion Mureșan, poeți de prim raft ai literaturii noastre contemporane.
Elegantă și cuprinzătoare, selectivă și duioasă, cu inserții răcoroase de adrenalină intelectuală, generoasă și acaparatoare, agreabilă și prietenoasă, învăluită în aerul amărui al unei subtile nostalgii a ajungerii întru cunoaștere, cu un profil misterios, care te îndeamnă să zăbovești în plăcerea lecturii, doctă, căci cu un discurs saturat și profesionist, curajoasă în descifrare, cuprinsă într-o miraculoasă muzicalitate a limbajului, care a făcut din Iulia Anamaria Ghidiu și un remarcabil poet, lină și așezată, acolo unde Iulia își exersează cu succes spiritul ardelenesc, dar și trepidantă, prin ieșirea din starea de veghe a admirației neascunse, cartea Iuliei este una a contemplării cu rost a spațiului spiritual în care este parte și prin care autoarea își exersează cu succes duhul coagulărilor, despre care vorbeam la început, o carte a prieteniilor literare și a îndemnului de a ajunge la cunoașterea ta, prin ceilalți, ceea ce Iuliei Anamaria Ghidiu îi izbutește cu îndestulare. În fine, cartea Iuliei este o încercare surprinzătoare, în alcătuirea chipului din icoană, a captării luminii grăitoare, pentru fizionomia desăvârșirii.
Dumitru CERNA
Articolul Iulia Anamaria GHIDIU, publicista apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
