Toata lumea a auzit cred de Hagi Tudose, bogatul zgarcit care umbla in zdrente si flamand tot timpul. Mie chiar mi-a placut povestioara aia si se aseamana destul de mult cu Scrooge al lui Dickens din A Christmas Carol. – Ce bani a lasat? – Un milion, raspunse ctitorul! – Cat face un milion? – Un milion? De zece ori cate o suta de mii. – Saracu Hagiu! – Daca ar vedea el cum se cheltuieste cu inmormantarea lui… – Ar muri! raspunse unul din batrani. Ei, asa specimene de oameni exista si in ziua de astazi numai ca de-a lungul vremii comportamentele si caracterele s-au diversificat, uratenia sufleteasca si zgarcenia raspandindu-si tentaculele si in alte planuri decat cel financiar. Astfel a ajuns lumea asta impanzita de ursuzi, de razbunatori, de invidiosi, de lingusitori, et caetera. Dar despre unii am mai vorbit si nu are rost sa repet ceea ce s-a mai spus. Hagi Tudose cel contemporan zilelor noastre este o persoana increzuta, avida de putere si de satifactia umilintei (a celorlalti, bineinteles). Ii place sa detina in totalitate controlul asupra orice il priveste si daca poate, controlul asupra tot ceea ce e in jurul lui, chiar si asupra unor persoane (de aceea spun ca deriva din Hagi Tudose cel original, cel care isi ascundea banii si verifica mereu daca-s acolo). 
Nu-i place sa piarda, nu il intereseaza argumentele celorlalti (nici daca sunt valabile), totul trebuie sa se desfasoare asa cum dicteaza el. Atunci cand ii faci insa o scurta aluzie asupra maniei sale, se aprinde si incepe sa jigneasca, sa arunce cuvinte de ocara. Constient este si el ca nu va avea niciodata alaturi o persoana care sa-l iubeasca pe deplin, deoarece este prea negru la fata (de mania permanenta ce-i roade arterele), este non-stop zeflemitor si nu cunoaste semnificatia cuvantului respect. Insa-l asteapta… Ce e mai convenabil la acest tip de personaje este faptul ca-ti dai seama de la o posta cum sunt. Din cauza maniei, a urei continue ce o poarta in suflet, a discriminarii ce o face, a rautatii, a dorintei de razbunare (ca altii sunt fericiti si el nu) nici macar nu mai are puterea de disimulare. Nu se poate ascunde si din cauza asta face toate aceste gesturi urate, de altfel disperate de a comunica singuratatea si disperarea ce-l cuprind uneori. Tot simtul acesta al controlului ce-l manifesta asupra lucrurilor si asupra altora nu este de fapt decat o refulare a propriilor sentimente pe care din pacate nu le poate impartasi cu nimeni. Ar trebui sa ne fie mila de ei si sa-i integram sau sa-i ignoram?
