Muzica este timp sonor ne-a lăsat scris Emil Cioran. A fost, este și va fi timp sonor de neuitat și programele Filarmonicii Transilvania au fost pline de asemenea momente. Sunt convins că vor fi și în viitor.
Tinerii Isabella Voropciuc (pian) și Feher Mate (violoncel), respectiv experimentatul dirijor Tiberiu Soare fac parte din categoria artiștilor care au intrat în inimile noatre, pot afirma definitiv și știu că nu greșesc, dovadă și publicul numeros care a ținut să fie prezent la simfonicul serii de vineri 10 ianuarie 2025, cu un atractiv dar și solicitant program Chopin-Dvorak. Toți trei sunt mediatori inspirați dintre viața spirituală și cea a simțurilor, aplauzele din final întărind afirmația.
Mi-a fost dat să scriu de câteva ori despre arta lor interpretativă, mă bucur sincer că am din nou această ocazie. Îmi și doream să-i ascult, să le văd evoluțiile, mă refer strict la Isabella și Mate, dirijorul Tiberiu Soare fiind o constantă în bunul demers al discursului orchestral, atent îndrumător, coleg și prieten al soliștilor și al instrumentiștilor.
”Mi-am rugat pianul să vorbească el în numele meu”, obișnuia să spună Chopin. Și a vorbit grație Isabellei Voropciuc, care a ales Concertul pentru pian nr 1 în mi minor, op 11–Allegro maestoso; Romance Larghetto; Rondo. Vivace-lucrare de o frumusețe aparte, compusă în 1830 (primă audiție în același an, la Varșovia, 28 septembrie), cu pianul deținând rolul principal, orchestrei revenindu-i mai mult, rolul acompaniatorului armonic.
Isabella Voropciuc, naturalețe și sensibilitate uimitoare, propune prin atenția acordată dialogului cu dirijorul și orchestra, vigoarea tușeului, dar și prin veridicitatea momentelor create de ritmurile tandre, melodioase și de energicele sclipiri de virtuozitate, o variantă interpretativă convingătoare, îndelung aplaudată. O muzică suavă, care mi-a adus aminte de cele scrise de inventatorul pianului, Bartolomeo Cristofori: ”Viața e ca un pian: clapele albe sunt momentele fericite, clapele negre sunt momentele triste, dar ambele clape sunt folosite pentru a da o muzică suavă”. În cazul de față, muzica lui Chopin. Aplauzele meritate au adus cu ele un generos bis, schimbare a registrului prin impresionistul Claude Debussy, Arpages composes, joc de cuceritoare culori pianistice specifice stilului.
Un mod personal, original de abordare a unei pertituri, propune și Feher Mate în Concertul pentru violoncel în si minor op 104 de Antonin Dvorak (compus în 1895, prima audiție un an mai târziu, la 19 martie, Londra).
Cele trei părți ale concertului-Allegro; Adagio ma non troppo; Finale. Allegro moderato-evidențiază un temperament artistic viguros, energic, orientat deopotrivă spre tumultuos și impetuos, pătrunzător ca discurs. Concepția unitară este susținută de admirabilele momente solistice, generatoare de înțelesuri, mesaje, imagini plastice expresive. Ajung astfel la Rostropovich care spunea: ”Când violoncelul se aude în Concertul lui Dvorak, el sună ca vocea unui mare orator”, mare și convingător orator, care se adresează fiecărui spectator în parte. Admirabil. Un discernământ interpretativ marcat de acuratețe, rafinament tehnic, cantabilitate, căldură și determinare în registrul grav, capacitate de timbrare a sunetului în pasaje de virtuozitate (când sobre, când nostalgice). Noblețe a sunetului remarcată și în bisul Allemande din Suita I în sol major de JS Bach.
Muzician complet, Tiberiu Soare este, reiau ideea, partener scenic de nădejde, atent în punerea în valoare a tinerilor soliști, a partiturilor și aparatului sonor care este Orchestra, egală, caldă și însuflețită.
Demostene Șofron
Foto Bogdan Meseșan
