Program bun, invitați de marcă-pianistul francez Jean Efflam Bavouzet, dirijorul Lawrence Foster-, Orchestra Filarmonicii Transilvania în formă maximă, public sub numărul așteptat și dorit, lipsă caiet sală (începem să ne obișnuim și cu acest lucru), acestea ar fi datele tehnica dacă admiteți sintagma, ale simfonicului de joi 17 aprilie 2025. Iar cei care au lipsit motivat sau nu, chiar au ce regreta.
Am optat pentru genericul Chapeau bas/Jos pălăria. Meritat însă. A fost din nou magie. Și încă un lucru important. M-am uitat la fețele instrumentiștilor, destinse cu toată dificultatea pieselor alese, atitudini pe care s-au putut citi plăcerea și bucuria de a cânta, o altă implicare. Urmarea? Au fost la înălțime și aplauzele din finalul Pastoralei beethoveniene spun totul. Cum spun și aplauzele finalurilor la Uvertura Marelui Paște Rus de Rimski-Korsakov, respectiv Concertul nr 3 pentru pian de Bartok. Summa summarum excelenți!
Lawrence Foster ne este cunoscut. Prima lui prezență la pupitrul Orchestrei Filarmonicii clujene datează din martie 1 și 2, 1969, program Mendelssohn/solist Ștefan Ruha, Mozart, Webern. Au urmat prezențe în 1970 (14 și 15 martie; program Beethoven, Lalo, Debussy) și 1971 (3 octombrie, seara Beethoven, Uvertura Leonora 3 și Simfonia a IX-a în re minor). Întâlnirile profesionale s-au înmulțit după 1990, reținând și calitatea de director artistic al Festivalului Internațional George Enescu între 1998 și 2001. Carismatic, Lawrence Foster, un foarte bun promotor al creațiilor lui Enescu peste hotare, are harul de a construi repede, relații stabile. Este un muzician desăvârșit, acesta este adevărul.
Surpriza mare a serii a constituit-o prezența pianistului francez Jean-Efflam Bavouzet-pianist cu o carieră internațională de vârf-, pentru prima dată în fața publicului clujean. Cel care l-a convins a fost…Lawrence Foster, promotor și al Orchestrei Filarmonicii Transilvania. Am stat de vorbă cu D-sa preț de câteva minute. Era bucuros, foarte bucuros de faptul că a concertat la Cluj-Napoca, cucerind inimile spectatorilor de la prima întâlnire. în Concertul nr 3 pentru pian în mi major SZ 119, BB127 de Bartok-Allegretto/în formă de sonată; Adagio religioso; Allegro vivace/formă de sonată-, lucrare de bravură pianistică. Concertul, ultima creație a lui Bartok, a fost definitivat în 1945, cu câteva zile înainte de moartea compozitorului. Istoria în sine a Concertului nr 3 pentru pian este interesantă, ultimele 17 măsuri fiind finalizate de prietenul său Tibor Serly. Prima audiție are loc la 8 februarie 1946, la Philadelphia, dirijor Eugen Ormandy.
Se știe, Bartok dezvoltă un limbaj muzical propriu, unic putem afirma. În cazul Concertului nr 3 vorbim despre dualitatea ritmică, partea Orchestrei având o metrică binară, într-un permanent dialog cu solistul și dirijorul…Bavouzet este ideal pentru acest concert. Ritmica variată nu-i ridică deloc probleme. Abordează concertul cu o dezinvoltură remarcabilă, adăugând vigoare, energie. Virtuozitatea este la ea acasă, colaborarea cu ansamblul orchestral și dirjor la superlativ. Menționăm și cele două bisuri din Ravel-Toccata din Le tombeau de Couperin/1917, Alborada del gracioso, a patra parte din cele cinci ale suitei pentru pian Miroirs/Oglinz/1905i-și avem imaginea globală a unui solist pe care-l așteptăm și în stagiunile următoare. Poate chiar cu un recital Ravel.
Piesa care a deschis simfonicul a fost în spiritul sărbătorii pascale, Uvertura Marele Paște Rus op 36, piesă dedicată de Rimski-Korsakov compozitorilor Balakirev și Mussorgski. Este prin excelență, o slujbă de Paști, amplă frescă simfonică, ce are la bază teme din Obihod, colecție de imnuri ortodoxe, cca 1575. Prima audiție a avut loc la St. Petersburg, 15 decembrie/OS 3 decembrie 1888. Rămâne, ca să-l citez pe Robert Greenberg, ”o poveste a sărbătorilor Paștelui în Rusia, din zori până în amurg”. Forma sonatei allegro este bine evidențiată de Foster, construcție tonică, robustă. În care trebuie remarcați Torok Ana/vioară solo, apoi flautiștii Ruxandra Rus și Vlad Rebreanu, Szabo Kinga/harpă, nu sunt singurii.
La același înalt nivel, Foster construiește și Simfonia nr 6 în fa major op 68Pastorala–Allegro ma non troppo; Andante molto mosso; Scherzo. Allegro-Trio-Tempo I-Presto, Allegro; Allegretto- de Beethoven, prima dintre simfoniile beethoveniene cu un pronunțat conținut programatic. Lawrence Foster își îndreaptă atenția spre paleta largă și generoasă de nuanțe sonore, variantă de excelentă organizare a discursului muzical în planuri sonore rafinate, calde și tumultoase, armonioase și echilibrate.
Demostene Șofron
Foto Cristina Rădulescu
Articolul Din fotoliul de orchestră – Chapeau bas! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
