Pompierii clujeni intervin în fiecare zi să salveze vieți omenești sau bunuri materiale. Ei sunt mereu gata să dea o mână de ajutor. Sunt într-o continuă luptă cu timpul și cu primejdiile. În anul 2023, au avut aproximativ 22.000 de intervenții, fiind coordonați de comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu” Cluj, Ion Moldovan, cu o experiență de 26 de ani de activitate în domeniul situațiilor de urgență. Într-un interviu recent, generalul de brigadă Ion Moldovan a împărtășit cititorilor „Faclia” o parte din reușitele și provocările pe care le-au avut pompierii clujeni pe parcursul anului 2023.
Clujul este un județ „viu”, cu multe provocări
Reporter: Cum a fost anul 2023 comparativ cu anul precedent?
General de brigadă Ion Moldovan: În anul 2023 am ajuns la 22.000 de intervenții. Se pare că vor fi mai puține intervenții față de anul 2022 care a fost un an greu poate și datorită faptului că a venit după perioada de pandemie și lucrurile au început din nou să funcționeze. Din punctul meu de vedere și în 2023 au fost multe intervenții pentru că Clujul este un județ viu, cu multe provocări, cu multe probleme.
Reporter: Pe ce palier au fost intervențiile cele mai numeroase?
Gl.bg. Ion Moldovan: Ca-n fiecare an, marea majoritate a intervențiilor noastre, ca procent 75-80%, se axează pe intervenții medicale, în speță pe acordarea primului ajutor medical.
Sfera este largă și cuprinde și celelalte tipuri de intervenții. Am mai avut incendii și accidente rutiere. Din păcate, accidentele rutiere se mențin la același trend crescător, ca în ultimii ani. Am ridicat de foarte multe ori această problemă. Nu este ok. Din an în an sunt tot mai multe accidente pe toate șoselele mai circulate din județ, dar avem anumite zone în care întâlnim frecvent acest tip de eveniment. Am avut și inundații și incendii mari, din păcate. În 2022 am avut spre finalul anului acel incendiu la la o hală de la Tetarom. Am reușit să salvăm jumătate din hală. A fost un incendiu de mare amploare care a presupus foarte multe forțe la fața locului. În anul 2023, am avut tot în decembrie incendiul de la Iulius Mall, un incendiu care a avut un final fericit pentru că nu s-a extins la clădire, dar totuși cu însemnate pierderi materiale.
Reporter: Spuneați că numărul intervențiilor în accidentele de circulație își mențin trendul crescător? Care ar fi cauzele?
Gl.bg. Ion Moldovan: Putem să emitem niște păreri ale noastre. Cei îndreptățiți să o facă sunt colegii de la Poliție, de la Serviciul Rutier. Ei au această situație.
Reporter: Din perspectiva dumneavoastră, vă rog.
Gl.bg. Ion Moldovan: Cele mai multe evenimente s-au întâmplat datorită vitezei, neatenției în trafic, condițiilor meteo. Din păcate, am avut accidente foarte urâte, foarte grele, cu încarcerați, cu oameni decedați. Asta, repet, trebuie să ne pună niște semne de întrebare. Și să ne dea de gândit.
Reporter: Care sunt șoselele mai expuse?
Gl.bg. Ion Moldovan: Expuse sunt aceleași zone pe care le-am avut și anul trecut, drumul dinspre Cluj spre Gherla sau spre Dej. Spre Huedin, la fel. Am avut probleme dinspre Cluj înspre Turda, cu toate că acest drum a fost luat în considerare de cei de la Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră privind unele îmbunătățiri pentru reducerea acestor accidente. Dar din punctul meu de vedere nu au nici o utilitate sau o utilitate redusă în raport cu ceea ce se așteptau ei. Am avut intervenții și în municipiul Cluj-Napoca pe unele artere mai mari. Toate ieșirile din oraș sunt foarte aglomerate și nasc asemenea evenimente.
Reporter: Legat de incendii, ce ați sesizat, există o creștere?
Gl.bg. Ion Moldovan: Nu există un trend crescător. Avem aproximativ același număr de incendii și același tip de incendii, caracteristice perioadei reci, din ianuarie-martie și octombrie-decembrie, la locuințe private, particulare, asta însemnând acoperișuri de case, coșuri de fum, care iau foc datorită încălzirii cu diferite sisteme de încălzire folosite de populație. În lunile de vară, există incendiile din alte cauze, marea majoritatea dintre ele au avut ca și cauze, scurtcircuitul sau improvizații ale instalațiilor electrice. Sunt și alte cauze. Am avut și focuri intenționate.
„Oamenii să fie precauți și să se gândească de două ori la ce au de făcut”
Reporter: Ce ați recomanda oamenilor pentru sezonul rece pentru a preveni incendiile?
Gl.bg. Ion Moldovan: Ca în fiecare an avem o campanie care este difuzată pe toate sursele posibile de mass-media, este acea campanie națională în parteneriat cu EON Gaz. Aceste spoturi sunt spre informarea populației. Recomandări sunt foarte multe, dar eu aș vrea ca oamenii să fie precauți și să se gândească de două ori la ce au de făcut.
Din experiența avută la intervenții și misiunile pe care le-am condus în teren am văzut că există acea delăsare a oamenilor, iar după ce a avut loc evenimentul, își smulg părul din cap. Este acea revoltă interioară a lor că n-au făcut. Uneori este prea târziu. Sau la evenimentele mai mari, unde oamenii nu au asigurare, după un eveniment nefericit se gândesc de două ori cum să intre în legalitate. Mă îngrijorează pentru că nu asta este normalitatea. Normalitatea este să deschizi atunci când toate lucrurile sunt în regulă. Noi nu cerem foarte multe lucruri. Cerem doar strictul necesar care trebuie să fie la o clădire. Din păcate, mulți manageri, mulți proprietari de clădiri, de depozite, tratează cu superficialitate aceste lucruri. Este în detrimentul lor. Este lumea în care trăim. Așa consider, mai întâi intri în legalitate cu absolut toate avizele, autorizațiile, instalațiile speciale pe care trebuie să le faci, după care dai în funcționare respectiva clădire.
Reporter: Cât de dotat este ISU Cluj? S-au făcut înnoiri?
Gl.bg. Ion Moldovan: La momentul actual tehnica de intervenție veche, acele mașini vechi pe care le vedeați anii trecuți nu mai sunt. Printr-un program operațional de infrastructură mare derulat la nivelul Inspectoratului General s-a reușit să se achiziționeze mașini de intervenție noi, mașini care sunt foarte bune, care sunt fiabile, în concordonță cu ceea ce ne trebuie nouă acum.
Avem mașini mari, de 10 mii de litri de apă pe care le folosim în special în mediul rural. Avem și mașini mai mici care se mișcă în municipiul Cluj-Napoca și în zonele mai aglomerate din celelalte orașe ale județului. În momentul de față stăm foarte bine la capitolul tehnică de intervenție, nu este o laudă, ci este o realitate pe care trebuie să o acceptăm cu toții. Mai sunt unii oameni care ne apostrofează că ajungem mai greu sau mai târziu. Nu putem să zburăm. Mașinile sunt mari, traficul e infernal, mai ales pe artera unde este amplasată subunitatea centrală din Cluj-Napoca. Bulevardul este aglomerat la orice oră a zilei. Dar ne străduim ca în fiecare minut să ajungem cât mai repede.
Reporter: Ați primit în dotare în acest an mașini de care aveați nevoie?
Gl.bg. Ion Moldovan: Am primit o autospecială de mici dimensiuni pe care putem să o folosim inclusiv atunci când nu putem să intrăm într-o încăpere.
Este o mașină performantă pe care am văzut-o anii trecuți la colegii noștri din afară. Am început s-o utilizăm și noi. Este o mașină foarte bună, putem s-o folosim la toate intervențiile mici, precum incendii de mașini. Este mică, se încadrează în traficul din Cluj-Napoca. Este foarte utilă. În rest, avem toate tipurile de autospeciale pentru toate tipurile de intervenții, începând de la intervenția scafandrilor și până la cea a alpiniștilor. Toată gama de intervenții pe care o face Inspectoratul este acoperită de tehnica pe care o avem noi.
Reporter: În acest an ați fost solicitați să interveniți cu scafandri?
Gl.bg. Ion Moldovan: La începutul anului și în luna septembrie am fost solicitați în Tarnița și de către județele vecine (în Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud). Între noi există o colaborare foarte bună și când sunt intervenții mai delicate, în căutarea unor persoane înecate, când trebuie completată echipa, suntem solicitați. Se fac mai multe echipe. Se completează echipele. Este un plus. La rândul nostru îi chemăm atunci când situația o impune. Sau de exemplu, la intervențiile mari, unde avem nevoie de mai multe autospeciale la fața locului, autospecialele ne vin din județele învecinate cum a fost în cazul incendiului de la hotelul din Dej. Aici am avut nevoie de mai multe autospeciale datorită amplasării hotelului. A trebuit să îl înconjurăm din mai multe părți, am avut nevoie de mai multe mașini. Au venit în sprijin colegii de la Bistrița-Năsăud, Sălaj, Mureș și Alba.
Reporter: Ce ne puteți spune despre personalul Inspectoratului?
Gl.bg. Ion Moldovan: Avem lipsuri. Sunt plecări foarte multe din sistem, prin demisie sau trecere în rezervă. Avem un mic deficit.
Reporter: Unde există acest deficit la pompieri, șoferi?
Gl.bg. Ion Moldovan: Avem probleme cu conducătorii auto. Ei trebuie să fie profesioniști și ne-au plecat cei pe care i-am angajat în 2006-2007. Au ajuns la vârsta de trecere în rezervă și au plecat din sistem, iar în locul lor am angajat anul trecut din surse externe, dar mult prea puțini în comparație de câți aveam nevoie. Este dificil să-ți faci treaba dacă nu ai specialiști.
La noi conducătorul auto este vital. În primul rând trebuie să aibă grijă de colegii lui pe care-i duce la intervenție. După aceea, trebuie să știe să lucreze cu mașina, cu instalațiile speciale de pe mașină. În al treilea rând, trebuie să știe să conducă bine. Nu ne putem baza pe oamenii cărora le este frică în trafic sau frică de mașină mare, care nu au abilitatea necesară de a se strecura în trafic cu girofarul și cu sirena. Trebuie să aibă mai multe calități. Pe acest palier avem lipsuri destul de mari la toate subunitățile.
Reporter: Posturi aveți dar nu sunt oameni.
Gl.bg. Ion Moldovan: Posibilitatea de școlarizare a instituțiilor de profil din țară nu acoperă deficitul de personal pe care îl avem noi în toate județele țării. Sunt locuri limitate. Se încearcă fel de fel de proiecte pentru a scoate aceste posturi la selecție sau la încadrare din sursă externă. Dar toate s-au respins anul acesta. Sperăm la începutul anului viitor să putem să ne îndreptăm și spre mediul extern pentru că în mediul intern nu putem. Glumeam cu colegii mei, înainte aveam oameni, n-aveam mașini, acum avem mașini, dar n-avem oameni suficienți. Este un paradox, dar este și o realitate, o realitate dură. O mașină mare se încadrează cu patru sau cinci oameni când merge la o intervenție. Noi avem zile când avem și doi oameni pe ea. Este destul de solicitant și urât. În momentul în care ajungem la fața locului oamenii se așteaptă să ne vadă că suntem suficienți pentru a aborda intervenția. Când văd că suntem mai puțini există acele reproșuri. Pompierii nu sunt vinovați, ei fac tot posibilul ca să-i salveze omului bunurile.
Anul 2023, cel mai greu în misiuna pompierilor la Untold
Reporter: Ați fost preocupat întotdeauna să înființați puncte de lucru în județ. Ce ați reușit să realizați în acest sens?
Gl.bg. Ion Moldovan: N-am reușit să deschidem la Chinteni. Era un proiect pe care îl avem de doi ani cu Primăria din Chinteni. Clădirea este finalizată, dar nu au fost bani pentru amenajările exterioare pentru a intra cu forțe și mijloace acolo. De fapt, ce este acest punct de lucru? Este o rupere dintr-o subunitate mai mare a unor forțe și mijloace de a le aduce mai aproape de comunitate, de a reduce timpul de răspuns.
De ce am făcut punct de lucru la Chinteni? Înspre Așchileu, Vultureni, Panticeu nu am avut nimic. Aici merge detașamentul Cluj. Făcând o analiză, până ieșim din oraș și ajungem la Chinteni durează aproximativ 14-15 minute în funcție de trafic. Făcând la Chinteni și plecând de la Chinteni spre Vultureni și Aschileu acele 15 minute nu mai sunt. Am reușit cu sprijinul doamnei primar și Consiliului Local din Chinteni să construim clădirea care va fi funcțională de la mijlocul anului viitor. Sper să deschidem la fel la anu un punct de lucru la Jucu. L-am gândit acolo având în vedere activitatea industrială care se desfășoară pe raza comunei Jucu. Sunt foarte multe depozite, clădiri care sunt folosite pentru activități economice. Apoi, în zona Jucului sunt foarte multe accidente. Este o abordare corectă. După analize îndelungate am ajuns la concluzia că ne trebuie mai multe puncte de unde să pornim. Și atunci am căutat în municipiul Cluj-Napoca, unde avem două subunități, una pe Bulevardul 21 decembrie 1989 și alta în Mănăștur. Este foarte greu să găsim teren și clădire care să ni se pună la dispoziție având în vedere ceea ce se întâmplă sub aspect imobiliar în Cluj. Și atunci cu ajutorul primarilor am încercat să ne îndreptăm spre zona metropolitană pentru că mai repede intrăm din exterior spre interior. Este o analiză făcută de mulți ani. Astfel, am făcut punct de lucru la Florești, facem la Chinteni, la Jucu. Mi-aș dori și în Feleac și-n Baciu și atunci am acoperi toată zona metropolitană.
Reporter: În județ care este situația punctelor de lucru?
Gl.bg. Ion Moldovan: Județul este foarte bine acoperit. Am găsit înțelegere la autoritățile locale și au făcut la vremea respectivă aceste puncte de lucru care sunt foarte bine întreținute.
Ne-am preocupat tot timpul ca oamenii să aibă condiții bune când vin la serviciu. Ei stau 24 de ore în continuu în acea locație. Dacă o luăm înspre Huedin, în Huedin avem o subunitate, apoi în Aghireș. Înspre Gilău, în Gilău avem o subunitate care cuprinde și autostrada. Avem subunități la Turda, Băișoara, Mociu, Dej, Gherla.
Reporter: Clujul este un județ solicitant pe linia evenimentelor, a manifestărilor cu public numeros. Cum v-ați desfășurat activitatea în acest an pe această linie?
Gl.bg. Ion Moldovan: Județul Cluj este viu și foarte solicitant. La noi în județ în fiecare zi este câte o provocare. Luând pe linia evenimentelor, cele două evenimente mari, care au loc în județ, Electric Castle și Untold, sunt două evenimente mondiale deoarece ceea ce se întâmplă la Untold este o provocare imensă. Zona în care se desfășoară acest festival este o zonă închisă, cu greutate, cu risc foarte mare. În afară, toate evenimentele de acest gen se desfășoară într-un câmp deschis. Nu același lucru pot să spun despre Electric Castle unde perimetrul este mult mai abordabil. Anii în care s-a desfășurat Untold, opt la număr, au fost foarte solicitanți pentru noi. Pentru noi o săptămână înainte de Untold și patru zile după este foarte solicitant, foarte greu, foarte stresant. Este o responsabilitate enorm de mare. Multă lume m-a întrebat de ce mergem noi forțele de ordine la un eveniment privat, de ce asigurăm intervenție. Noi executăm toate aceste activități la ordin. Primim dispoziție sau ordin de la Ministerul de Interne și executăm. Sub alt aspect, încărcarea este foarte mare pentru toți oamenii, indiferent că este comandat sau ultimul om al meu care este în misiune acolo. Anul acesta a fost cel mai greu în care am condus forțele în acest tip de misiune. A fost foarte solicitant și foarte provocator din toate punctele de vedere. Presa a scris foarte multe răutăți, dar nu ne-au crezut tot ce am spus noi. Am demontat toate criticile pe care le-au adus prin măsuri pe care le-am luat concret.
Reporter: Ați avut echipaje care au participat la stingerea unor incendii în Grecia?
Gl.bg. Ion Moldovan: Anul acesta am avut în Grecia și-n Franța. Am avut colegi care au făcut parte din detașamentele care s-au trimis din România. În Franța nu au intervenit deloc, iar în Grecia au acționat la câteva intervenții minore. Este o experiență foarte bună pentru colegii mei. În primul rând, pentru că merg și văd cum lucrează colegii lor, în al doilea rând, observă și alte tipuri de intervenții.
Fără disciplină nu poți să faci nimic
Reporter: Ca și comandant al ISU Cluj ce relație ați cultivat cu pompierii, cu personalul Inspectoratului?
Gl.bg. Ion Moldovan: Am o relație foarte bună cu ei pentru că din punctul meu de vedere un comandant este ridicat de oamenii pe care-i conduce, pe care îi are în subordine.
Eu sunt mândru de fiecare dintre ei pentru ceea ce fac. Pădure fără uscături nu există, dar marea majoritate a colegilor mei sunt foarte buni și nu pot decât să-i laud și să le țin partea tot timpul. Fiecare dintre ei au evenimente în familie, probleme care îi fac să fie altfel când vin la intervenții, dar nu s-a pus problema niciodată de ratarea unei misiuni. Mă bucur foarte mult că până în momentul de față nu am avut pierderi printre oamenii pe care-i conduc. Nu am pierdut nici un om în misiuni în toată activitatea. Ei își cunosc limitele. Chiar dacă unii oamenii le reproșează anumite lucruri, ei dau totul ca să își facă treaba atunci când sunt în teren. Nu este ușoară meseria de pompier. Dacă ați vedea cât echipament suportă la o intervenție, nu mulți ar putea să facă acest lucru. Dar sunt instruiți, se pregătesc în fiecare zi și sunt foarte mulțumit de activitatea lor. Nu pot să nu-i laud pentru că așa sunt.
Reporter: Care este deviza după care v-ați ghidat activitatea de comandant?
Gl.bg. Ion Moldovan: Respect și disciplină sunt două lucruri la care eu țin foarte mult. Respect față de munca pe care o fac, respect față de armă, respect față de oamenii pe care-i conduc. Întotdeauna mi-am respectat colegii sau subordonații, eu le spun colegi că-mi place mai mult.
Am încercat întotdeauna să fiu corect cu ei. A fi corect cu oamenii tăi înseamnă a fi realist și întotdeauna stai cu capul sus în fața lor. Și disciplină pentru că fără disciplină nu poți să faci nimic, mai ales în această armă. Este o armă delicată, dificilă. Mie personal această armă mi-a dat totul: o familie, prieteni, un statut în societate. Mi-a dat tot ce am avut nevoie ca să pot să-mi fac treaba. Acestea sunt lucrurile după care m-am ghidat. Din punctul meu de vedere am făcut bine pentru că rezultatele se văd. Este o unitate disciplinată, o unitate cu oameni care știu să-și facă treaba, o unitate recunoscută pe plan național.
Reporter: Ce le transmiteți pompierilor dvs. pentru Noul An 2024?
Gl.bg. Ion Moldovan: Să fie sănătoși să se întoarcă cu bine din fiecare misiune, să țină aproape de ei, să fie uniți de fiecare dată când pleacă la misiune și, nu în ultimul rând, să iubească această armă pentru că este foarte important. Când ai intrat în această armă trebuie să fii convins că nu ai venit pentru salariu sau pentru beneficiile care ți le aduce această armă, ci și pentru faptul că ești dedicat muncii de salvator. Contează foarte mult.
Sursă foto: Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu”
Tia Sîrca