Sărbătoarea Buneivestiri este rânduită în fiecare an în timpul Postului Mare, ceea ce, în aparență, poate să pară o contradicție. Cum se potrivește timpul acesta, de penitență, al Postului Mare, cu timpul Sărbătorii Buneivestiri? Încă din primele secole creștine Biserica s-a preocupat de acest fapt şi a rânduit, prin canoane, ca Sărbătoarea Buneivestiri, oricând ar cădea, chiar şi în Vinerea cea Mare şi Sfântă, să fie zi de sărbătoare, pentru a pune mai bine în evidență importanța acestei sărbători pentru credinţa creştină. Moment fundamental al credinţei, Sărbătoarea Buneivestiri face parte din sărbătorile calendarului cu dată fixă. Ea a fost rânduită după rânduiala firii omeneşti, adică la nouă luni distanţă de Naşterea Domnului.
Sărbătoarea Buneivestiri este sărbătoarea dăruirii, în care Dumnezeu Se dăruieşte. El însuşi, trimite pe Fiul Său, Cuvântul Său, pentru a primi haina trupului omenesc. Numai aşa era posibil să fie răscumpărată greșeala primordială făcută de către un om și care urma să aibă consecinţe negative asupra întregului neam omenesc. Pentru că Dumnezeu a fost cel ofensat de om, răscumpărarea trebuia să fie făcută tot de către un om, dar care în acelaşi timp să fie şi Dumnezeu. De aceea, în înţelepciunea Sa divină, Dumnezeu Tatăl, Creatorul, a rânduit să-L trimită pe Fiul Său, ca El să îmbrace haina noastră umană şi să ne poată restitui tuturor haina divinităţii, să ne îmbrace pe toţi în haina mântuirii, în haina Învierii. De asemenea, este sărbătoarea dăruirii deoarece Preasfânta Fecioară Maria, care ascultă cu înfricoșare cuvântul Îngerului şi nu îl înţelege, mai întâi se teme, apoi îşi exprimă nelămurirea, pentru ca în final să facă oferirea deplină lui Dumnezeu, pentru ca Planul de Mântuire să poată să-şi urmeze cursul. În al treilea rând, este sărbătoarea dăruirii fiecărui om, pentru că adevărata trăire în viaţa pământească este limitată prin rânduiala firii. Libertatea fiilor lui Dumnezeu nu este „a face ce vreau oriunde şi oricând”, ci, adevărata viaţă în Dumnezeu, este arta de a căuta oriunde şi oricând voinţa lui Dumnezeu şi a o împlini. Aceasta înseamnă a trăi liber în Dumnezeu. Libertatea omului nu trebuie să fie spre osândire ci, dimpotrivă, libertatea înseamnă puterea de a alege ceea ce este bine.
Modelul prin excelenţă îl reprezintă Preasfânta Fecioară Maria care, în momentul Buneivestiri, îşi ia un angajament pentru întreaga viață. De acum înainte viața ei are un scop şi o orientare precisă: Fiul ei, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi misiunea Sa, mântuirea neamului omenesc. În decursul timpului, toţi cei care au înţeles orientarea vieţii Preasfintei Fecioare Maria, au mers pe calea sfinţeniei. Adevărata viaţă în Hristos înseamnă a pune la dispoziția Lui totul, inclusiv voinţa, raţiunea, ştiinţa noastră.
Sărbătoarea Buneivestiri ne invită să ne întrebăm cum răspundem chemării lui Dumnezeu. Acolo unde ne aflăm, Dumnezeu ne invită să ne punem această întrebare, pentru că timpul vieţii este scurt şi nu putem servi la doi domni. Dacă l-am ales pe Hristos, să rămânem în Hristos şi Lui să-I dăruim, aşa cum spunem la Sfânta Jertfă Liturgică, viaţa noastră întreagă.
În câteva versuri din „Simfonia Mariei”, pr. Nicolae Pura redă momentul emoţionant al răspunsului pe care Maria îl oferă Arhanghelului Gabriel. Citim repede fragmentul evanghelic al Buneivestiri (Lc 1,24-38), dar el s-a desfăşurat, poate, în timp, în decursul a ore, îmbinat cu meditaţie, rugăciune, discernământ; un timp lung de linişte în care întreaga Creaţiune era în aşteptare: „Va răspunde sau nu va răspunde, va răspunde pozitiv sau negativ?” Fiinţa umană este liberă, ar fi putut refuza, dar Maria a răspuns.
„De ce taci acum, Fecioară, stând în cumpănă şi-ţi numeri
Suferinţele cumplite ce le vei purta pe umeri;
Te-nspăimântă umbra crucii, ori de ce nu-ţi spui cuvântul,
Când, cu sete, ţi-l aşteaptă ceru-ntreg şi tot pământul?
De vei spune «nu» soliei, vei închide-n om un vis,
Şi închis de veacuri, cerul va rămâne-n veci închis.
Dar de spui un «da» luminii, îi durezi în noapte porţi,
Ca toţi cei din întuneric şi din umbra crudei morţi,
Luminându-se, să vadă, fericiţi, cu ochii-n rouă,
Răsăritul mântuirii cu pământ şi ceruri nouă.
Înălţându-şi ochii umezi, pe deasupra Răstignirii,
Vede slava viitoare a-nvierii omenirii.
Şi, strângând în braţe Crucea, dureroasa ei podoabă,
A rostit sublimul: «Iată, sunt a Domnului meu roabă,
Fie mie după voia Celui Sfânt ce te-a trimis!»
Şi atunci, lumina-n beznă porţi îndată şi-a deschis,
Şi pe fruntea Preacuratei Cerul a-mpletit un nimb,
Iar în sânul ei, vecia, s-a înveșmântat în timp.”
Marele mister pe care Biserica îl celebrează la Sărbătoarea Buneivestiri este începutul mântuirii noastre și motivul pentru care, aducând laudă lui Dumnezeu, aducem laudă şi Preasfintei Fecioare Maria, spunându-i: „Bucură-te, cea plină de har, bucură-te Maica Vieţii, bucură-te ceea ce nu şti de mire, binecuvântat este rodul pântecelui tău!”
† Episcop Florentin Crihălmeanu
