Biserica celebrează an de an, la 6 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului, o sărbătoare mare, fiindcă celebrând Botezul Domnului nostru Isus Cristos ne aducem aminte și de Botezul nostru. Atunci când cântăm: «Câți în Cristos v-ați botezat în Cristos v-ați și îmbrăcat» (Gal. 3, 27), ne aducem aminte de haina minunată pe care am primit-o la Botez și pe care suntem datori să o păstrăm curată. Și, ori de câte ori, din vina noastră, din împrejurările pe care lumea în care trăim ni le pune în față, haina aceasta se pătează, să știm să îngenunchem în fața preotului și de fapt în fața lui Cristos, pentru ca mărturisindu-ne păcatele să o facem din nou albă și strălucitoare.
Amintindu-ne, la această sărbătoare, de Botezul lui Isus, să ne aducem aminte ce înseamnă Botezul nostru. Fiindcă există o manieră de multe ori obișnuită de a ne chema «botezați», făcând referință doar la un registru din parohia noastră. Am fost botezați și putem demonstra acest lucru cu un certificat. Dar, în Împărăția Cerurilor nu merge cu «viză de tranzit», nu merge cu documente. Documentele noastre trebuie să fie scrise în inima noastră, în viața noastră. Așadar, atunci când Dreptul Judecător ne va chema, nu va fi suficient să spunem «Eu sunt botezat, puteți verifica în parohia în care am fost botezat», ci, acel act extrem de important care mărturisește primirea Sacramentului trebuie să fie vizibil în viața noastră. De fapt, nu ar trebui să spunem nimănui «Eu am fost botezat», ci, lumea, privind la noi, să înțeleagă că suntem creștini, că suntem ucenici ai lui Isus Cristos.
Sărbătoarea Botezului Domnului ne ajută să înțelegem marele dar pe care l-am primit și felul în care trebuie să trăim acest dar. Pentru a înțelege mai bine, să privim la Vechiul Testament și să ne aducem aminte că partea esențială a identității poporului ales se leagă de un pasaj, de o trecere: ieșirea din Egiptul robiei, trecerea prin Marea Roșie, trecerea prin pustiu și apoi prin Iordan, în Țara Făgăduită. Iar Ioan Botezătorul botează în Iordan, la marginea Țării Făgăduite, tocmai pentru că gestul pe care oamenii îl fac în fața lui, cel de a primi botezul apei, marchează o trecere de la ceea ce a fost înainte la ceea ce va fi după acest moment. El le spune oamenilor care vor să se boteze, în primul rând să renunțe la viața lor dinainte, la păcatele lor, la tot ceea ce înseamnă robie a păcatului. Regăsim aici categoriile Vechiului Testament de ieșire din Egiptul robiei – înțelegem că păcatul în sine este o robie în viața noastră – și de trecere înspre o țară promisă de Dumnezeu, o țară a libertății, în care Dumnezeu este Împăratul. Acesta este sensul simbolic al momentului și al locului în care Ioan botează. Cei care vin la Ioan, întreabă: «Ce trebuie să facem, ca să trecem de la robia păcatului la libertate?».
În acest context Isus vine și El în fața Botezătorului. Ne întrebăm și Ioan Botezătorul se întreabă: Cum, Mielul lui Dumnezeu, Cel fără de păcat, Cel ce vine să ia păcatele lumii cere să fie botezat de Ioan, să facă acest pasaj? De unde să facă un pasaj? Isus nu este în țara robiei, nu este robit de păcat, dar gestul profund al lui Isus în momentul Botezului simbolizează, are în sine toată misiunea Lui. Isus se așază în rând cu ceilalți, nu pentru că este păcătos, ci fiindcă vrea să intre în mijlocul nostru, să ia păcatele noastre. Se face la fel ca noi, pentru ca noi să devenim la fel ca El. Se face om, ca noi să devenim dumnezei. În acel moment al Botezului regăsim întreaga Lui misiune. Așa cum icoana Nașterii Domnului prevestește deja misterul și taina misiunii lui Isus – fiindcă grota Nașterii aduce aminte de mormântul în care va fi așezat, e același întuneric -, la fel și icoana Botezului. În momentul Botezului, apa va deveni un «mormânt» pentru Isus care se cufundă în apă. Cufundarea în apă înseamnă moarte, prin lipsa aerului. Iar ridicarea la suprafață înseamnă o nouă naștere. Acesta este și simbolismul Botezului nostru: suntem cufundați în apă – sau se toarnă apă pe creștetul copilului -, în semn că acel copil a încheiat o viață și începe o nouă viață. Din apă răsare o nouă viață. Ioan Botezătorul face referire la acest pasaj extrem de important în viața spirituală, prin cuvintele: «Eu vă botez cu apă, dar vine după mine Unul care vă va boteza cu Spirit Sfânt». Pentru că, la ce ne folosește dacă doar murim? Avem nevoie să murim păcatului, să primim Spiritul Sfânt – un nou suflu de viață, să primim o nouă viață. Din acest punct de vedere, suntem în fața unei noi Creații. La fel cum Spiritul, la început, în momentul în care Dumnezeu făcea lumea, plutește deasupra apelor, așa, și acum, Spiritul Sfânt, atunci când Cerurile se deschid, plutește asupra noii Creații.
Înțelegem că și pentru noi Botezul înseamnă o nouă viață, nu mai suntem aceeași. Chiar dacă aparent, vizibil, nu se schimbă nimic, în mod real, ontologic, se schimbă totul: prin Botez devenim ființe noi. De aceea primim un nou nume în momentul Botezului. În sens biblic numele înseamnă identitate, deci numele pe care îl primim la Botez marchează o nouă identitate în viața noastră.
Un alt aspect esențial al sărbătorii Botezului Domnului, al începutului misiunii lui Isus, este glasul Tatălui, care răsună peste ape și spune tuturor: «Acesta este Fiul Meu prea iubit întru care am binevoit» (Mt 3,17). Pentru Isus, începutul misiunii și baza ei este iubirea lui Dumnezeu, care va fi întărire pentru El în timpul vieții, mai ales în timpul agoniei, în momentul Crucii când glasul Tatălui nu se va mai auzi. Atunci Isus va striga de pe Cruce, rugându-se: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Dar glasul Tatălui continuă să răsune în inima Lui și să-I spună: «Tu ești Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit». Din acest motiv Isus își încheie misiunea, nu cu acel strigăt de rugăciune, ci, cu: «Tată, în mâinile Tale pun viața mea, spiritul, sufletul meu» (cf. Lc 23,46). Ultimul cuvânt al lui Isus este răspuns la glasul Tatălui din momentul Botezului: «Tu ești Fiul Meu prea iubit». De aceea începutul și baza misiunii fiecăruia dintre noi este iubirea Tatălui.
Isus ne are în inima Lui. În momentul în care se cufundă în apa Botezului se cufundă împreună cu păcatele noastre, cu robia noastră, și, în același timp ne dăruiește un dar extraordinar: acela de a fi cu adevărat fii ai lui Dumnezeu. Iar darul Botezului continuă și în celelalte Sacramente și în mod cu totul special atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului. Când primim din mâna preotului Trupul și Sângele Domnului, Cerurile se deschid pentru fiecare dintre noi și glasul Tatălui ne mărturisește iubirea Lui. Fiecare suntem prezenți în acel glas minunat al Tatălui: «Tu ești fiul Meu prea iubit, întru tine am binevoit». Fiindcă suntem îmbrăcați în Cristos prin Botezul nostru, ne ascundem cumva slăbiciunea noastră, sărăcia noastră, neputința noastră în Isus Cristos. Și atunci când Dumnezeu ne privește, Îl vede pe Fiul Său. Aceasta este taina mântuirii noastre și este singura noastră șansă de a trăi veșnic.
Prin darul Botezului și noi am învins moartea, sau, mai bine zis Isus a învins-o pentru noi, fiindcă suntem botezați în Isus și participăm prin Botezul nostru la viața divină. Din momentul Botezului suntem destinați vieții veșnice. Prin Botezul nostru suntem deja mântuiți, dar, nu încă, fiindcă trebuie să primim, să acceptăm acest dar în viața noastră. Prin urmare Botezul Domnului este sărbătoarea noastră a tuturor, în care suntem invitați să ne deschidem inimile plini de iubire și să-I mulțumim Domnului pentru darul Său. Ce dar mai mare ne-ar fi putut face Dumnezeu decât acela de a veni la noi, de a se face la fel ca noi, de a lua asupra Sa păcatele noastre, de a muri pentru noi și de a Învia, pentru a ne scoate din robia păcatului și a morții? Fie ca această sărbătoare să transforme cu adevărat viața noastră în mulțumire adresată lui Dumnezeu.
† Claudiu,
Episcop de Cluj-Gherla
