Ana Herța scrie despre secvențe de viață (și moarte) care i-au marcat trecerea prin timp și „visele ei prin vremi”, ca să mă reîntorc la titlul unui volum anterior. Iubirea pe care poeta o evocă se cântărește deopotrivă în întâlnirea celor două simboluri opuse – ea și el – și în vibrația frescelor cotidiene ce impactează definitiv penița autoarei. Recent, Ana Herța a dăruit lumii un nou „crâmpei din sufletul său”, care se împarte între viața la oraș și amintirea traiului de la sat în toate culorile sale. „Poeme de lut” (ed. Limes, 2024), împărțită în cele două respirații – „Șotron” și „Tandrețuri”, a ieșit la rampă în mijlocul auditoriului reunit zilele acestea la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor.
„Poemele Anei chiar sunt <<de lut>>, dacă ne gândim la niște amfore, la niște urme. Ana aduce în carte povești în sensul cel mai pur al cuvântului, pe care le scoate ca din niște amfore, din niște ulcele vechi. Ana nu reconstituie un trecut și nu îi aduce elogii deșarte, nu se preface că reînvie viața de la țară, ci aceasta este mereu cu ea. Viața de copil la țară este cât se poate de vie și de proaspătă. Poezia ei însă face, elegant și profund, saltul spre o meditație, spre o morală ca de om care nu și-a pierdut rădăcinile dar a zburat suficient de departe ca de acolo să poată să vadă fața profundă a vieții. Ana reușește să fie deopotrivă sentimentală și tăioasă, tânără și foarte veche, știe să fie jucăușă și foarte serioasă, are umor”, a evidențiat criticul Irina Petraș vizavi de proaspătul volum al poetei.
„Această poezie este o poezie autobiografică cu o portanță narativă foarte, foarte accentuată. Ana nu face decât să transfigureze în parabole și metafore extrem de personale, îți rămân pe retina memoriei mult timp după ce ai terminat de citit poemul. O istorie personală care este masiv influențată de thanatos. Și reușește până la urmă să creeze un soi de eschatologie personală și foarte personalizată, în care generații întregi de strămoși se adună. Și se adună nu numai ca instanțe ale memoriei sau ca instanțe care oferă lecții de viață, ci și ca instanțe care reușesc să configureze o identitate lirică și personală aparte”, a punctat criticul Constantina Raveca Buleu.
„Are un frison elegiac, meditativ, care se vede că o desprinde de starea aceea paradisiacă. Partea a doua pare scrisă într-un condei mult mai matur. Bucuria se păstrează, dar acest frison melancolic parcă crește în intensitate. Cele două secțiuni sunt bine echilibrate, totul are o curgere firească, este ceva care te convinge printr-o anumită simplitate. Lutul înseamnă mai mult decât simpla țărână, este o energie care vine din străfund”, a observat poetul Adrian Popescu.
„Știu cum a evoluat Ana în scrisul ei. S-au produs modificări în poezia ei. În primul volum remarcam că Ana scrie o poezie genuină. Deși se numește <<de lut>>, cartea aceasta nu e deloc telurică și nu este senzorială, este reflexivă. Aceasta este nota ei. Ana este un poet autentic și profund și se îndreaptă înspre copilăria lumii, înspre copilăria arhetipală. Iubirea și moartea sunt cele două teme abordate. Ana călătorește pe valurile mării sale interioare”, a subliniat poetul și editorul Mircea Petean.
„Eu o admir pe Ana atât ca poetă cât și ca personalitate, pentru că am descoperit în ea o minte foarte puternică care a găsit puterea să funcționeze în afara dogmelor. O văd ca pe un mentor spiritual, o persoană care îmbină trăirile sentimentale cu formația ei de psiholog”, a spus poeta Andreea Iulia Scridon, cea care a tradus textele autoarei în limba engleză.
La final, Ana Herța a mulțumit celor prezenți în cadrul lansării și a oferit cu generozitate autografe.
Iulia GHIDIU
