„Sarmale și serotonină” este titlul noii cărți a antropologului cultural Camelia Burghele. Etnograf de teren, care a colindat satele sălăjene timp de 30 de ani, Camelia Burghele, a fost prezentă recent la Academia Română Filiala Cluj-Napoca unde a expus într-un seminar cercetările care au stat la baza cărții sale. Despre prezentare, autoarea a spus că este „un fals tratat de gastronomie”, „o falsă culegere de rețete de sarmale” care are în spate volumul ce deja poate fi precomandat prin rețeaua Editurii Cărturești. Ideea cărții a venit la invitația bloggerului culinar Cosmin Dragomir de a publica la editura sa, Gastroart, o carte despre sarmale cu fundamente teoretice, științifice din lumea satului tradițional care să argumenteze originalitatea, tradiționalitatea și parcursul istoric a acestei banale mâncări atât de căutate, sarmalele. Cum etnograful dispunea de o colecție impresionantă de rețete a decis să scrie cartea. Mai mult, coperta cărții „Sarmale și serotonină” se va afla expusă în Muzeul Sarmalelor din București în curs de deschidere, creat tot de jurnalistul culinar Cosmin Dragomir.
Cartea al cărei titlu „este atipic pentru etnologia și antropologia culturală”, „Sarmale și serotonină”, conține 60 rețete de sarmale culese de etnograful Camelia Burghele din satul tradițional sălăgean: „Sunt sălăjeancă, am bătut mult satele Sălajului deja de 30 de ani. Sunt etnograf de teren și marea mea specialitate este să vorbesc cu babele. Femeile cu care stau de vorbă sunt foarte încântate să fie numite babe. În satul tradițional a fi babă era chiar o calitate, ținea de o vârstă a înțelepciunii și nu aveau absolut nimic peiorativ”.
Trucuri pentru niște opere desăvârșite
Diversitatea rețetelor culese de la aceste femei sunt o dovadă a faptului că sarmalele sunt și românești. Apoi, în opinia etnografului, faptul că nici o rețetă nu seamănă cu alta, că în fiecare casă sarmalele se fac altfel poate fi interpretat antropologic. Rețetele nu descriu procedeul standard prin care gospodinele prepară sarmalele, ci vorbesc mai mult despre un soi de „tricks and pranks”, despre acea șmecherie, acel „je ne sais quoi” care trebuie să-l aibă sarmalele ca să fie gustoase, despre acel ceva care să aducă gloria fiecărei gospodine, spune atropologul cultural.
Ideea prezentării și a cărții pleacă de la ceea ce autoarea numește „un mainstream cultural”, și anume apetența extraordinară a omului modern contemporan pentru cultura tradițională: „E poveste îmbucurătoare să ne întoarcem din nou la satul tradițional și după o lungă perioadă în care satul și țăranul au fost privite absolut peiorativ, să dăm Cezarului ce e al Cezarului și să punem pe locul de cinste satul și cultura tradițională”.
În acest sens, Camelia Burghele vorbește despre existența unui adevărat curent de conservare, valorificare și aducere în prim-plan a culturii tradiționale, situând cartea sa în zona recuperării identității: „Acolo unde vrem să recuperăm pilonul identitar, identitatea culturală care în ultima vreme a fost înțeleasă de multe ori cu niște izuri naționaliste pe care ar trebui să le punem la locul lor, așa se cuvine din partea noastră a celor care am făcut și știință, dincolo de faptul că am fost prin satul tradițional”. Antropologul cultural este de părere că, în ultima vreme, de când suntem cetățeni europeni, „suferim de această recuperare a identității” care ne angoasează și că trăim cu toții într-o Europă unită care dincolo de foloasele nemaipomenite are și acest păcat, de a ne face să ne pierdem identitatea.
Oala cu piroște vorbește de sărăcie sau bogăție
În concepția etnografului, sarmalele sunt ceea ce numește atropologul francez Marc Auge „vehicul antropologic”, ceva care poate defini o epocă. Astfel de vehicul antropologic este sarmaua sau oala cu sarmale. Satul tradițional românesc prin extindere, sălăjean în cazul autoarei, poate fi descris pornind de la oală cu sarmale. „Oala cu sarmale ne vorbește despre zilele de post când se făceau sarmale fără carne și zilele de dulce când se făceau sarmale cu carne, se făceau cu atât de puțină carne că putem zice cu urme vagi de carne sau de untură. Ne vorbește despre sărăcie și despre bogăție, ne vorbește despre cotidian pentru că nu exista sâmbătă în satul românesc să nu facă gospodina o oală cu sarmale pentru duminica. Dar ne vorbește și despre marile evenimente din viața omului pentru că n-a pomenit nimeni niciodată o nuntă fără piroște, cum se numesc în Sălaj, fără sarmale. Așadar putem să vorbim despre continuitate, despre tradiționalitate, despre identitate pornind de la această absolut banală, pentru fiecare dintre noi, sarma”, spune Camelia Burghele.
Comfort food -ul românului
Burghele afirmă că folosirea cuvântului „serotonina” a fost ales pornind de la un curent din Statele Unite, „comfort food”, acesta promovând mâncarea care creează o senzație de confort: „Mâncarea de confort ne scoate din agitația zilnică, din anxietatea omului modern, ieșim din zona noastră de stres zilnic și trăim o senzație de liniște. (…)Acest hormon al fericirii care este serotonina se descarcă și generează această stare de liniște, de confort tocmai atunci când consumăm, când ne amintim de mâncare tradițională, comfort food. Și ce comfort food poate să fie mai cunoscut pentru România decât sarmale? Nu e om care să nu fi făcut sau mâncat sarmale. Așadar acest demers vorbește dintr-o perspectivă antropologică, din a vedea mai mult într-o oală cu sarmale, pornește de la acest concept american și de la un respect față de țăranul din satul tradițional, din satul autentic, de la cultura tradițională autentică. Sarmalele sunt mâncarea care ne duce direct în copilărie, direct în casa bunicilor, direct în momentele foarte fericite ale existenței noastre”.
Prezentarea etnologului Camelia Burghele face parte din „Seminarul IAFAR – Sarmale și serotonină. AI și adrenalină” alături de o altă expunere interesantă, cea a cercetătorului Liviu Pop din cadrul Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române”.
Tia SÎRCA
Articolul Antropologul cultural Camelia Burghele: „Sarmalele ne duc direct în momentele foarte fericite ale existenței noastre” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.