April 22, 2025

Andrea Mandorlini este antrenorul cu cel mai important CV dintre toți cei cei care activează în Superliga României. A câștigat cu CFR Cluj, în 2010, al doilea event din istoria echipei, și și-a câștigat definitiv respectul fanilor feroviari, dar și ai celor din întreaga țară. A revenit în Gruia în vara anului 2023, dar a fost înlocuit cu Adrian Mutu după o jumătate de an, deși echipa era pe locul 2 și a reușit să alcătuiască o echipă din nimic practic, în condiții de austeritate cruntă impusă de conducerea clubului. A trecut însă cu bine peste acest moment și, mai mult, n-a renunțat nicicând la dorința de a antrena din nou în România, într-un fotbal care îi este încă dator.

Am avut privilegiul de a-l întâlni din nou pe tehnician zilele trecute. Neschimbat, ca întotdeauna cu un ochi pe televizor, cu celălalt în tabletă, hrănindu-se cu nesaț din fotbal. Dialogul a decurs firesc, cu același entuziasm dintotdeauna al antrenorului, cu aceeași sclipire din ochii celui îndrăgostit de România și de fotbalul nostru.

Andrea, e întotdeauna o plăcere întâlnirea cu tine, mai ales când vine vorba de fotbalul românesc. E un univers care știu că îți este în continuare aproape de inimă. Și, lucru deloc de neglijat, ești încă un nume respectat în cadrul fenomenului fotbalistic din România. Îl mai urmărești?

  • Salut, Sandu! Nu e un secret că îmi place fotbalul românesc – tocmai de aceea am și rămas aici, în România. Îmi doresc să fiu un nume important fotbalul românesc, așa cum am mai fost dealtfel, consider că încă am de spus și arătat multe. Sigur că sunt la curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul românesc, urmăresc toate partidele din campionat, atât din play-off, cât și din play-out. De altfel, cred că asta se cunoaște deja despre mine, indiferent unde mă aflu, fotbalul a fost și va rămâne mereu viața mea.

CFR Cluj rămâne, bănui, echipa ta de suflet din România, deși a surprins pe toată lumea faptul că ai fost înlocuit de pe banca tehnică în iarna anului trecut, într-un moment în care echipa era implicată la cel mai înalt nivel în lupta pentru titlu. Mai ai legături cu clubul sau cu oamenii de acolo?

  • CFR este echipa pe care am antrenat-o și cu care am câștigat trofee. E clar că are un loc special pentru mine. Da, am rămas în relații foarte bune cu toți cei din cadrul clubului, așa cum ar trebui să fie întotdeauna când lucrurile se bazează pe respect reciproc.

Ne apropiem, iată de finalul sezonului. Cum ți se pare lupta pentru titlu? Te-aș ruga să ne oferi o analiză a echipelor din play-off și ce crezi că ar putea face diferența în final.

  • Este o luptă foarte echilibrată. Am văzut multe rezultate surprinzătoare. FCSB mi se pare echipa cu cea mai clară atitudine de învingătoare, e pregătită să câștige și a format deja o mentalitate de campioni încă din sezonul trecut. Uneori, jucătorii sunt însă criticați prea dur. În atac nu au foarte multe variante, iar Bîrligea pare singurul jucător cu adevărat pregătit pentru ceea ce ar trebui să reprezinte ofensiva campioanei.

CFR Cluj are istorie în spate, obișnuința victoriei, o mentalitate solidă. În opinia mea, tridentul ofensiv format din Munteanu, Kamara și Korenica este cel mai puternic din campionat. Nicio altă echipă nu are trei atacanți de acest nivel. O demonstrează și cifrele: CFR este una dintre cele mai prolifice echipe din campionat în acest an.

Universitatea Craiova mi-a plăcut mult și înainte de play-off. După ce a început playoff-ul, am văzut echipa atât în Cupă, cât și la Cluj, iar jocul afișat m-a dezamăgit. Nu mi-am explicat cele două prestații, mai ales că au jucători de mare calitate. Poate e o problemă de mentalitate, dar cred că Rădoi trebuie să deblocheze potențialul unei echipe foarte talentate.

Rapid București este o echipă care, personal, îmi place mult. Are jucători extraordinari și poate bate pe oricine, dar în același timp lasă impresia că poate pierde cu oricine. Încă nu are o identitate de joc clară, deși lotul are multă valoare.

U Cluj a avut un parcurs foarte bun în sezonul regulat, așa că mă așteptam la un alt început de play-off. Jucătorii par că ar fi atins deja un obiectiv și îmi pare ca dau dovadă de suficiență. Eu cred însă ca  pot face mai mult – au demonstrat-o în al treilea derby clujean al sezonului. Au calitate, au infrastructură și suporteri care pot face diferența.

Dinamo a avut un sezon extraordinar. Mă așteptam să fie revelația sezonului, dar odată cu începutul play-off-ului, par că s-au mulțumit cu accederea acolo. Nu ar trebui să fie așa. Mai au timp să confirme ceea ce au arătat în campionat. Și ei, ca și U Cluj, au toate condițiile și un public pasionat.

Este cineva care te-a surprins plăcut în acest play-off? Poate un jucător sau o echipă?

  • Surprizele, din păcate negative, au fost U Cluj și Dinamo. Mă așteptam să lupte să ajungă mai sus. Celelalte trei, care se bat an de an la titlu, și-au confirmat mentalitatea de învingători. Repet, echipa care ar putea bate pe toată lumea, în opinia mea, rămâne Rapid. Ca jucători, m-au impresionat Dobre, tridentul ofensiv al CFR-ului, Mitriță și Radunović.

Ai fost întotdeauna un antrenor atent la detalii și la context. Cum crezi că s-a schimbat fotbalul românesc în ultimii ani?

  • Fotbalul românesc a evoluat, evident. Sunt mulți jucători care activează în campionate importante. Chiar și prezența lui Mircea Lucescu la echipa națională este o dovadă a acestei creșteri. A venit în România după experiențe la cel mai înalt nivel în Europa și a ales să rămână aici.

Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai păstra și ce ai schimba imediat în fotbalul românesc?

  • Aș încerca să păstrez destule, în special calitatea echipelor din play-off. Sunt mulți jucători valoroși, ceea ce menține un nivel ridicat al competiției.

Ce aș schimba? Calitatea jocului. Sunt prea mulți timpi morți, prea mulți jucători care stau pe jos, încetinesc jocul în loc să-l mențină dinamic. E o chestiune de mentalitate, dar și de cultură sportivă. Aici, un rol important ar trebui să-l aibă arbitrii, să intervină mai ferm, antrenorii să-și educe jucătorii să joace până la capăt. Doar așa s-ar câștiga un ritm susținut și un spectacol pe cinste pe teren.

Jucătorii tineri din România: cum ți se par față de cei din Italia? Putem fi optimiști în privința lor?

  • Tinerii din România sunt norocoși că au acces la academii foarte bune. Pot să menționez aici Academia Viitorul de la Cluj, care are o structură solidă, un staff bine pregătit și o viziune pe termen lung. Există multe motive de optimism. Munca cu tinerii e grea și necesită timp, dar există baze solide pentru a crește talente de calibru, chiar și de nivelul lui Hagi.

Ai antrenat în Italia, ai câștigat prestigiu și respect și în România. Care crezi că este diferența cea mai mare între cele două lumi fotbalistice?

  • Diferența principală – și știu că nu cade foarte bine – o reprezintă investițiile. Cluburile românești fac astăzi eforturi imense să se mențină la un anumit nivel, dar nivelul economic dintre Italia și România este foarte diferit. De aici derivă și toate celelalte deosebiri: calitatea jucătorilor, a infrastructurii și, în cele din urmă a valorii echipelor și a jocului prestat.

Ce ar trebui să ”fure” în primul rând fotbalul românesc din modelul italian?

  • N-aș spune că trebuie “furat”, dar cu siguranță fotbalul italian este cel mai avansat din Europa din punct de vedere tactic. Dacă fotbalul românesc ar reuși să împrumute măcar o parte din acea cultură tactic calitatea campionatului ar crește, ar deveni mai modern, mai dinamic, mai imprevizibil. Mai apreciat, cu siguranță.

Dar invers, Andrea? Există ceva valoros în fotbalul românesc, dar care e subestimat în Vest?

  • Da, cu siguranță, anume nivelul tehnic. În România sunt mulți jucători foarte tehnici, niște talente incredibile. Am văzut și la academia din Cluj cât se lucrează pe partea tehnică. Este o bază importantă pentru formarea talentelor.

Te-ai gândit vreodată să revii pe banca tehnică în România, poate la CFR sau la alt club?

  • Tocmai din acest motiv am și rămas aici, n-am dat curs niciunei oferte din afara României, și am avut din Italia, Croația, Grecia, Turcia, Cipru și Iran. Cunosc, astăzi, fotbalul românesc mult mai bine decât îl cunoșteam acum un an sau acum cincisprezece ani. Sunt aici și vreau să rămân aici. Cred că pot oferi în continuare mult acestui fotbal, așa cum am făcut de fiecare dată când mi s-a oferit șansa.

Un mesaj pentru fanii din Cluj, care nu te-au uitat?

  • Le urez tuturor suporterilor din Cluj – atât ai CFR-ului, cât și ai Universității – sărbători liniștite și un Paște fericit. Aceleași urări și pentru toți fanii din România. Le transmit celor din Cluj să se bucure de fotbalul oferit săptămână de săptămână de cele două echipe locale. Dar să nu uităm: fotbalul înseamnă și fair-play. Faptul că într-un singur oraș există două echipe puternice, calificate în play-off, ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru toți. Bucurați-vă împreună de spectacol!

Și o ultimă întrebare: pe cine ai paria campioană în acest sezon?

  • Aș paria în continuare tot pe CFR, deși FCSB pare acum o favorită certă, din toate motivele pe care le-am spus deja: are un trident ofensiv capabil să facă diferența în orice meci. Clubul a investit constant pentru a le oferi jucătorilor cele mai bune condiții. Au mentalitate, au calitate și au toate premisele să câștige din nou campionatul!

Andrea, îți mulțumesc pentru timpul acordat, și sper să te revedem cât de curând acolo jos, în iarbă!

  • O plăcere și pentru mine, Sandu! Sunt sigur că acea zi va veni curând!

Sandu Mureșan

Articolul Andrea Mandorlini, italianul îndrăgostit de fotbalul românesc: ”Sunt aici și vreau să rămân aici. Pot oferi în continuare multe fotbalului din România!” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *