Și nu ne duce pe noi în ispita de a ne imagina că păcatul ar fi mai puțin ofensator, Raiul mai puțin atrăgător, iadul mai puțin oribil și Liturghia mai puțin urgentă.
În tradiția ortodoxă creștină, ideea de a nu ne amăgi este profund legată de discernământul spiritual și de căutarea adevărului în relația cu Dumnezeu. În viața de zi cu zi, suntem înconjurați de numeroase ispite și iluzii care ne pot abate de la calea dreaptă. Amăgirea poate lua forme diverse: fie că este vorba de păcate, de egoism sau de încrederea în propria înțelepciune, toate acestea ne îndepărtează de adevărul divin.
Sfântul Ioan Scărarul, în lucrarea sa „Scara Raiului”, subliniază importanța smereniei în evitarea amăgirii. Smerenia este acea conștiință adâncă a propriei slăbiciuni și a nevoii de ajutor divin. Fără ea, omul cade în mândrie, crezând că poate reuși singur, fără Dumnezeu. Astfel, o primă cale de a nu ne amăgi este să ne recunoaștem dependența totală de harul lui Dumnezeu și să evităm încrederea exagerată în forțele noastre.
În al doilea rând, rugăciunea ne ajută să nu ne lăsăm înșelați. Sfântul Apostol Pavel ne învață să ne rugăm neîncetat (1 Tesaloniceni 5,17). Rugăciunea este dialogul nostru constant cu Dumnezeu, prin care cerem luminarea minții și a inimii. Prin rugăciune, ne punem voința noastră sub călăuzirea lui Dumnezeu, ferindu-ne de gânduri și dorințe care ne pot rătăci.
Un alt aspect esențial este păstrarea trezviei spirituale, cunoscută și sub termenul de „nepsis”. Aceasta presupune o atenție permanentă asupra propriilor gânduri și fapte, dar și o vigilență față de ispitele care apar pe parcursul vieții. Amăgirea poate veni adesea sub forma unui bine aparent, de aceea este necesar să ne păstrăm mereu inima curată și mintea limpede, pentru a distinge voia lui Dumnezeu.
Deci, pentru a nu ne amăgi, trebuie să trăim în smerenie, rugăciune și trezvie. Acestea ne apropie de Dumnezeu și ne protejează de amăgirile lumii, oferindu-ne discernământul necesar pentru a rămâne pe calea adevărului. Nu ne amăgim cu viața și minciunile falșilor profeți, ci ne hrănim cu viața și minunile Profetului din Nazaret. Nici aici, nici în altă parte, nu vom fi fericiți decât cu El. Atunci când Îl iubim, El ne deschide uși despre care nici nu știam că există.
Nu e suficient ca Dumnezeu să ne arate calea, e necesar să avem curajul să pășim pe ea și să nu o abandonăm pentru alte alei ispititoare. Inima este tot ce avem, tot ce ne cere. Să nu acționăm cu malițiozitate, să nu urzim răzbunări și invidii. Ajută-ne, Doamne, să putem ajuta, să nu smintim, să nu divorțăm pe nimeni de iubirea Ta nesfârșită!
Hristos nu folosește niciodată panica, fanatismul, frica, minciuna, teroarea, exagerarea, terorismul, manipularea. Din contră, El este iubire, libertate, adevăr, iertare, salvare.
Atunci când totul devine dificil, Hristos nu ne părăsește. Rămâne cu noi și ne ajută să fim salvați, să nu fim pierduți. Să lăsăm pe alții să profite de bunătatea noastră. În fond, și noi profităm de bunătatea lui Dumnezeu. Este singura convertire firească, neforțată, neinteresată, autentică, plină de bucurie și de har.
Să acceptăm noul în măsura în care nu Îl alungăm pe Dumnezeu (Vasilis Frangopulos, O muscă în Sfântul Munte, Ed. Sophia, București, 2020, p. 75). Să mulțumim, să fim bucuroși, să ne păstrăm echilibrul, să dăruim lumină, nu groază. Să ne potolim setea de a fi – în întregime – tot mai aproape de Dumnezeu (Claudiu Banu, Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, Ed. Doxologia, Iași, p. 448). Singura modalitate de a sta departe de iad este să ne umplem de Hristos. Nu ni se cere să fim plini de succes, ci plini de credință. Să nu judecăm faptele altora, să nu jignim, să nu ne băgăm unde nu e cazul.
Să înțelegem frumusețea Liturghiei (Scott Hahn, Cina Mielului. Liturghia, raiul pe pământ, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2021, p. 51). De la imitare, vom ajunge la participare.
Pr. Dan-Marius Matei