Martoră a deportărilor etnicilor germani din România în fosta URSS, Frau Katharina Cloos a împărtășit elevilor de la Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca amintirile sale de copil, în vârstă de 8 ani, despre luarea forțată din sânul familiei a tatălui său. Acțiunea face parte din evenimentul intitulat „Comemorarea a 80 de ani de la deportarea etnicilor germani din România în URSS” și a avut loc vineri, 31 ianuarie 2025, în holul mare al școlii. Astfel, elevii s-au întâlnit cu doi martori ai deportărilor din anii ‘40 care au avut membrii ai familie duși forțat în lagărele de muncă din fosta URSS, fosta învățătoare de limba germană a colegiului Katharina Cloos care a format mulți dintre profesorii de azi ai școlii, și clujeanca Maria Miheș a cărei bunică a fost deportată de asemenea. La eveniment au mai participat președinte Forumului Democrat al Germanilor din Cluj, dr. Radu Nebert, directorul Colegiului Național „George Coșbuc”, prof. dr. Horaţiu Popa-Bota, profesori și elevi ai colegiului.
Zmuls din sânul familiei, într-o dimineață geroasă de iarnă
Tatăl Katharinei Cloos, Martin Cloos, a fost luat într-o dimineață de ianuarie (13 ianuarie 1945) de autoritățile românești din casa familiei sale, dintr-un sat de lângă Brașov, pe când doamna Katharina avea doar opt ani. Tatăl a fost înștiințat doar înainte cu o zi să se pregătească. Mama, în vârstă de 30 de ani, a rămas acasă singură să se îngrijească de întreaga familie, de fetița de 8 ani și băieții de 11 ani, respectiv 13 ani. Cinci ani a trebuit să se descurce cum a putut până s-a întors stâlpul familie din nou acasă, în luna octombrie a anului 1949.
Cei rămași acasă știau că Martin Cloos execută în URSS așa-numita muncă de reconstrucție a ceea ce s-a distrus în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Nu avem voie să uităm, spune Katharina Cloos elevilor: „Sovieticii au cerut oameni. Aici s-au întocmit liste. S-a ajuns la 70.000 de etnici germani care au plecat în URSS”, mai spune fiica lui Martin Cloos, supraviețuitor al lagărelor de muncă din fosta URSS.
Cât au avut tatăl plecat, a fost o perioadă cumplită, își amintește aceasta. În familie s-au descurcat foarte greu, fiind o mamă singură cu trei copii. Apoi a urmat naționalizarea și atunci familia a pierdut tot ce a avut, casă și pământ, peste 30 de hectare: „S-au adus niște coloniști de la Întorsura Buzăului. La noi în casă a locuit un tânăr. Noi a trebuit să ne retragem într-o cameră, deși acesta nu avea nevoie de toate camerele”.
Foame și muncă grea în galeriile pline cu apă
Reîntors acasă tatăl s-a preocupat de educația copiilor săi. Toți copiii au făcut școală. Până la reîntoarcerea stâlpului casei, mama a muncit ce a putut și cum a putut. Băieții au terminat gimnaziul, iar după întoarcerea tatălui din lagăr Katharina Cloos a venit la Cluj și a studiat la Institutul Pedagogic pentru învățători: „Tata a fost foarte preocupat de educația noastră. Chiar și de acolo ne-a adus o chitară rusească cu șapte corzi”. Martin Cloos „era întotdeauna cu voie bună” și cu toate încercările vieții a trăit până la venerabila vârsta de 80 de ani.
În lagărul sovietic condițiile erau inumane și deportații sufereau de o foame cumplită: „Lagărul se afla în Dombas, Ucraina. Tata a muncit cinci ani în mină de cărbuni. Apa era până la genunchi. Munca era foarte grea. Zilnic se întâmpla câte un accident, adesea mortal. Locuiau în barăci supraetajate. Era plin de păduchi. Purtau doar un rând de haine încât le clănțăneau dinții de frig. Pâinea semăna mai mult a săpun, iar supa de varză era foarte sărăcăcioasă”, povestește Katharina Cloos. Din cauza foamei și a bolilor mulți germani au murit în lagăr și au fost îngropați în gropi comune, din păcate până azi multe necunoscute.
Bucuroasă de aplauzele elevilor
La finalul întâlnirii, Frau Katharina Cloos a fost impresionată de interesul și aplauzele elevilor mărturisind că așa aplauze n-a mai primit de mulți ani.
Katharina Cloos a fost învățătoare timp de 40 de ani, 20 de ani la Colegiul Național „George Coșbuc” și alți 20 de ani la Liceul „János Zsigmond” Cluj-Napoca. „A fost o perioadă foarte frumoasă, descrie distinsa clujeancă anii în care a predat ca învățătoare în limba germană. De la Colegiul Național „George Coșbuc” a ieșit în pensie, iar acum la cei 88 de ani mulți din foștii elevi pe care i-a format îi aduc mulțumiri și recunoștință prin felul în care s-a dăruit educării lor, o parte dintre ei fiind acum profesorii colegiului.
Vorbind despre eveniment, directoarea adjunctă a Colegiului Național „George Coșbuc ”, prof. Alexandra Mihălțan, afirmă că se bucură mult de organizarea acestuia: „Ne-am bucurat foarte mult să putem organiza evenimentul. Peste tot în țară și în Transilvania s-au organizat în școli astfel de momente prin care s-a adus un omagiu celor care au suferit în urmă cu 80 de ani. Pentru noi comunitatea germană are un rol foarte important și de aceea ne dorim să ducem toate tradițiile mai departe, dar să cunoască și elevii noștri istoria, partea tristă a e ca să știe ce se poate întâmpla, de ce trebuie să ne tolerăm unii pe alții și cum putem să facem să fie bine în lume”. Totodată, directoarea a spus că este o onoare pentru școală că doamna învățătoare Katharina Cloos a acceptat să vină să le povestească copiilor.
Foștii elevi, recunoscători lui Frau Katharina Cloos
La rândul său, organizator al evenimentului, fost absolvent al colegiului și elev al doamnei învățătoare Katharina Cloos, profesor de istorie al școlii Alexandru N., precizează: „La sfârșitul Celui De-al Doilea Război autoritățile sovietice au impus autorităților române să constituie liste cu etnici germani care să fie duși la muncă pentru a reconstrui în URSS distrugerilor făcute de armata celui de-al „Treilea Reich”. În perioada decembrie 1944-ianuarie 1945 autoritățile române au făcut acele liste și, din păcate, împreună cu trupe sovietice au participat la ridicarea de la domiciliu a celor înscriși pe liste. Au fost deportați între 70-80.000 de etnici germani, sași și șvabi. Vârsta lor a fost stabilită de ruși, bărbați între 16-17 până la 45 de ani, iar femei între 18-30 de ani, deci oameni în floarea vieții. buni de muncă. Au fost transportați în condiții inumane, în vagoane de animale, în Dombas, Siberia, în lagăre de muncă. Din anul 1947 când au început să fie eliberați, o mare parte din etnicii germani s-au dus întors în recent creata atunci Republica Federală Germană, iar o parte s-au întors acasă în România. Mulți ai găsit aici familii destrămate, proprietăți confiscate și au avut tot timpul de purtat un stigmat de prizonier politic. Din păcate, o parte dintre ei și-au pierdut viața în lagăre, nu știm însă precis câți. Estimările istoricilor sunt că între 10-12% dintre ei ar fi decedat. Condițiile de viață în lagăre au fost inumane, fiind practic o acțiune de pedeapsă a autorităților sovietice îndreptate împotriva minorităților germane din întreaga Europă. Astfel de acțiuni au avut loc în Ungaria, Cehoslovacia și Iugoslavia. Statul român a fost un copărtaș forțat, fiind sub ocupație sovietică nu se putea opune într-un mod eficient. După 1990, a luat niște măsuri reparatorii, a fost emisă o lege de despăgubire a foștilor deținuți politic care a fost completată în anul 2020 cu niște prevederi care aduceau un plus la pensie celor deportați și urmașilor acestora”.
Tia SÎRCA
Articolul Frau Katharina Cloos: deportarea tatălui în URSS, povestită elevilor de la „Coșbuc” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
