Mai simplu decât atât nu există. Este singurul cuvânt care definește simfonicul Orchestrei Filarmonicii Transilvania, o seară ploioasă și friguroasă de vineri (22 noiembrie), dar și o seară pe care cei care au umplut sala Colegiului Academic, nu o vor uita deloc. Cum nu-i vor uita nici pe cei doi protagoniști, dirijorul polonez Michat Nesterowicz și pianistul turc Can Cakmur pe care, sigur, îi vom mai asculta pe scena de concert clujeană. Au acest drept, avem și noi, ca spectatori, acest drept, de a-i vedea din nou invitați. Nu-i vom uita pentru că seara de concert a fost și una ofertantă, extrem de ofertantă prin lucrările propuse, Saint-Saens și Mozart.
Pe Can Cakmur l-am cunoscut și văzut la lucru în finlaul lunii august și începutul lunii septembrie 2024, cu prilejul masterclass-ului de pian organizat de Aurelia Vișovan la Sighetu Marmației. Am văzut cum lucrează cu cei înscriși la curs, am văzut și cum a lucrat Saint-Saens Concertul 5 la repetiția generală de vineri, cu bonus în cabină împreună cu dirijorul. Am reținut atenția pe care o dă fiecărui detaliu, fiecărui pasaj, relației cu dirijorul și orchestra, reluări de pasaje până la rezultatul dorit. Faptul că este profesor al Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance din Londra (cel mai tânăr profesor din întreaga istorie a instituției), dovedește din plin calitatea profesorului și artistului deopotrivă.
Pentru prima sa prezență ca solist, Can a ales Concertul nr 5 în fa major pentru pian, op 103, Egipteanul–Allegro animato, Andante, Molto allegro-piesă dificilă, de care se apropie puțini pianiști. Mă feresc de clasamente, provoc să vorbesc despre provocări, caz în care plasez Concertul 5 de Saint-Saens în proximitatea altora de înaltă dificultate tehnico-expresivă, mă refer la Beethoven 5, Prokofiev 1, Rahmaninov 2, Ceaikovski 1, Moszkowski, Saint-Saens 2.
Can Cakmur a mai interpretat Concertul 5 de Saint-Saens nu cu mult timp în urmă, în deschiderea Concursului Internațional pentru Pian Hamamatsu, cu Shizuoka Mt Fuji Philharmonic Orchestra, dirijor Ken Takaseki, noiembrie 4, cu același succes ca și cel recent de pe scena de concert clujeană.
Nu intru în istoria concertului propriu-zis. Țin să remarc tehnica pe care o reclamă, total diferită față de precedentele concerte pentru pian de Saint-Saens. Partitură ce solicită din plin trio-ul dirijor-solist-orchestră. În seara de vineri un trio de remarcabilă ținută interpretativă. Pentru Can, cuvântul de ordine este, de departe, tehnica. În care se regăsesc vigoarea, energia, virtuozitatea, lirismul și tumultul, expresivitatea, ruperile de ritm, dialogurile instrumentale. Can își depășește cu brio statutul de solist, devine egalul Orchestrei, rezultatele se cunosc, ele au fost subliniate cu aplauze care au generat, cu generozitate, trei bisuri, Liszt (Sonett del Petrarca), Schubert (piesa nr 3 din Trei piese pentru pian) și Schumann (Papillons) și alte multe aplauze.
Dirijorul polonez Michat Nesterowicz a fost, alături de Can, revelația serii. Are un mod propriu de a pune în valoare partitura mozartiană la Simfonia nr 41 în do major, KV 551, Jupiter. Construiește cele patru părți ale simfoniei-Allegro vivace, Andante cantabile, Menuetto: Allegretto, Molto allegro-prin gesturi nu numai eficiente, ci și de o eleganță aparte. Fără baghetă (mai rar acest lucru), mâinile lui Nesterowicz dansează, nu am alt verb la îndemână, mișcări sugestive, soft sau dinamice, generatoare de răspunsuri pe cât de precise, pe atât de expresive din partea Orchestrei. A fost partenerul ideal pentru solist, partenerul ideal pentru Orchestră, maestru în citirea și descifrarea temelor și motivelor din cele două lucrări, provocatoare ca titluri și abordări. C. V.-ul artistic este încărcat, explică colaborările importante avute, printre care BBC Philharmonic Manchester, Orchestra Sinfonica di Milano, BBC Symphony Orchestra, Orchester Berlin, Filarmonica Enescu, Taipei Symphony Orchestra…, în părezent fiind prim-dirijor invitat al Orchestrei Filarmonica Srthur Rubinstein din Lodz.
Demostene Șofron
Foto Bogdan Meseșan
