Cea mai mare sărbătoare a creștinătății – Paștele – este însoțită, în județul Cluj, de o paletă impresionantă de obiceiuri și practici, vechi de secole. În jurul Învierii lui Hristos gravitează un întreg calendar de gesturi ritualice, simboluri, superstiții și manifestări comunitare. Unele dintre ele sunt pe cale de dispariție, păstrate doar în amintirile bătrânilor. Altele revin reinventate, în forme creative, adaptate noilor generații În mod surprinzător, tradiția și modernitatea nu se exclud, ci coabitează într-un peisaj cultural tot mai eclectic, unde mielul pascal trăiește alături de gnomii colorați, iar ouăle pictate manual se împletesc cu decorațiuni realizate manual din materiale reciclabile.
Briscălitul – între morală și spectacol
Printre cele mai vechi și inedite obiceiuri pascale din județul Cluj se numără briscălitul sau priscălitul, practicat în a doua zi de Paști în curtea bisericii, imediat după slujbă. Obiceiul, documentat de etnologul Aurel Bodiu în lucrarea Dorul fără obiect, este specific cetelor de feciori și are un rol moralizator: tinerii care au încălcat regulile comunității – au furat, au mâncat de dulce în post, s-au îmbătat sau au fost neîndemânatici în muncile de primăvară – sunt simbolic pedepsiți prin lovituri ușoare la talpă cu o nuia. Momentul marchează și alegerea unui nou „Crai” al cetei, într-un cadru în care severitatea se împletește cu umorul. „După ritual avea loc o petrecere cu mâncare şi joc, dobândind un caracter preponderent distractiv, la care participa întreg satul”, explică Bodiu.
Vergelul – dansul destinului
Potrivit etnologului Aurel Bodiu, tot la Paşti, în anumite localităţi din Ardeal se practică obiceiul vergelului. „Cunoscut şi sub numele de vârjelat, vârjel, danţul vârjelului, hora vârjelului, este un obicei care conservă până azi sensuri şi forme arhaice ale riturilor premaritale şi premonitive, prin care tinerii şi mai ales fetele îşi pot cunoaşte destinul. Obiceiul este specific cetelor de feciori sau de fete (…) Vergelul este un obicei de sine stătător, cândva cu o răspândire generală pe teritoriul românesc. Obiceiul nu a mai fost atestat la alte popoare, după ştiinţa noastră, în forma pe care o cunoaştem noi şi nici într-una asemănătoare. El reclamă un comportament magic şi conduce cu siguranţă spre riturile premaritale numeroase la cumpăna dintre ani. În unele părţi, acest obicei este atestat şi la Paşti, aşa cum afirmă A.I Onciu într-un articol din revista Familia, din anul 1886, referindu-se la comitatul Solnocului, zona Gherla: “Vergelul este o datină străbună a poporului român din Ardeal. În ziua dintâi a sf. Paşti, feciorii şi aleg un rege, iar acesta a doua zi îşi alege o regină, aceşti doi aranjează toată petrecerea”, explică Aurel Bodiu în lucrarea „Dorul fără obiect’’. Mai sunt doar câteva zile şi Paştele, cea mai importantă sărbătoare creştină, va intra din nou în sufletele şi în casele noastre. Sâmbătă noaptea, cu lumânări în mână, cu suflet şi gând curat, vom cânta iar: „Hristos a înviat!”
Etnologul Aurel Bodiu spune că, pe lângă sărbătorirea Învierii Fiului lui Dumnezeu, toate obiceiurile pe care le ştim fiecare dintre noi, de mic copil, nu fac altceva decât să sărbătorească venirea primăverii.
Simbolurile sacrale ale mesei de Paști
Alături de ouăle roșii și pască, mielul ocupă un loc central în imaginarul pascal românesc. Acesta este încărcat de simbolism religios și popular. În tradiția creștină, mielul este întruchiparea lui Hristos – „Mielul lui Dumnezeu” care se jertfește pentru oameni. Însă, așa cum arată numeroase legende populare, mielul era considerat și un simbol al norocului și al bunăstării, un animal sacru pe care diavolul nu-l putea imita în niciun chip.
Obiceiul spune că oasele mielului nu se aruncă, ci se îngroapă sub un pom roditor, de obicei un măr, pentru ca familia să fie sănătoasă și frumoasă „ca mărul” până la Paștele viitor.
Oul roșu – oul cosmic
Unul dintre cele mai puternice simboluri pascale este oul, cu o origine ce precede cu mult creștinismul. În tradițiile arhaice, oul era considerat modelul Cosmosului, având o jumătate legată de Pământ și cealaltă de Cer. Primul pigment folosit nu era roșul, ci galbenul, simbol solar.
În cultura creștină, oul roșu simbolizează sângele Mântuitorului și miracolul Învierii. Legenda spune că Maica Domnului, venită să-și plângă fiul răstignit, a lăsat un coș cu ouă lângă cruce, care s-au înroșit de la sângele lui Hristos. Ciocnitul ouălor – făcut cu formula „Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat!” – este un ritual în sine, simbol al sacrificiului primordial.
Purificare și fertilitate: apă, urzici și parfum
În multe sate clujene, dimineața primei zile de Paști începe cu un ritual de spălare a feței într-un vas cu apă proaspătă, în care se pune un ou roșu, un ban de argint și o crenguță de busuioc. Copiii rosteau formule magice pentru sănătate, frumusețe și iubire. Moneda era trecută pe obraz pentru „strălucire”, iar busuiocul – simbol al dragostei – era folosit pentru „a fi văzut”.
Obiceiul udatului fetelor de Paști – practicat în mod tradițional cu apă din fântână sau cu frunze de urzici – era considerat un act de purificare și fertilitate. Azi, ritualul s-a transformat într-un gest simbolic, realizat cu parfum.
Lumina sfântă și hainele noi
Un alt element cu funcție protectoare este lumina de la Înviere. În tradiția românească, se spune că e bine să păstrezi lumânarea aprinsă în casă, pentru a o folosi în caz de furtună sau alte pericole. În Bucovina, gospodăriile sunt luminate toată noaptea Învierii, într-un gest de cinstire a luminii divine.
Tot atunci, hainele noi capătă un sens simbolic de înnoire spirituală și trupească. Fetele de măritat purtau cămăși cusute chiar de ele, iar straiele noi reprezentau și un semn de curățenie interioară, dobândită prin post și rugăciune.
De la iepuraș la copacul de Paști
Unul dintre cele mai răspândite simboluri moderne ale Paștelui este iepurașul, preluat din mitologia germanică. Acesta simboliza fertilitatea și venirea primăverii și era prezent în satele transilvănene prin intermediul sașilor. Copiii îl căutau în grădini, iar el le „lăsa” ouă printre firele de iarbă. Astăzi, iepurașul a devenit o figură de marketing, dar rămâne iubită de cei mici.
Alături de el au apărut și alte elemente contemporane: copacul de Paști, inspirat din tradițiile nord-europene, este realizat din crengi împodobite cu ouă, panglici și figurine. Familiile moderne creează împreună decorațiuni realizate manual, cu stickere, materiale naturale sau cristale.
Tradiție reimaginată: armonia dintre vechi și nou
Paștele devine, astfel, o simbioză între vechi și nou, între tradiții de sorginte sacră și forme creative ale prezentului. Coșurile împletite coexistă cu ouăle cu paiete, mesele festive combină cozonacul bunicii cu prăjituri reinterpretate, iar ritualurile arhaice se reinventează în forme accesibile copiilor.
Mara A. MUNTEAN
Articolul Tradiții de Paști în Ardeal: cum conviețuiesc rânduielile străvechi cu obiceiurile contemporane apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
