În această primăvară s-au împlinit 5 ani de la declanșarea pandemiei COVID-19.
La 16 martie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care se instituia starea de urgență pe întreg teritoriul României timp de 30 de zile, în contextul pandemiei de COVID-19. Cinci ani mai târziu, multe dintre obiceiurile noastre s-au schimbat radical. Pretențiile sunt altele. Făclia a stat de vorbă cu reprezentanți ai zonei publice-mediul universitar, sănătate, administrație și politică, pentru a vedea dacă am învățat sau nu din lecțiile pandemiei și cum a transformat societatea clujeană această molimă. Într-un interviu acordat ziarului Făclia, reputatul sociolog clujean Ioan Hosu vorbește despre efectele perverse ale acestei pandemii, precum frica, dezinformarea sau neîncrederea în instituțiile statului și în canalele de comunicare.
„Prima reacție a fost neîncrederea în faptul că statul nu mai poate gestiona această problemă. Și atunci discursul despre stat și despre intervenția statului și autorității statului e ușor schimbată. Adică statul nu e în stare să facă aceste lucruri sau statele au interese ascunse pe care noi nu le știm”, spune sociologul.
Rep: Domnule profesor Ioan Hosu, au trecut cinci ani de la instituirea stării de urgență pe teritoriul României pe fondul pandemiei de COVID. Ce ne-a rămas în urma acestui șoc?
Ioan Hosu: Experiența pandemiei a fost una traumatica pentru toată lumea, cu acest lucru cred ca este de acord aproape toată lumea. Nici măcar acum nu știm ce a fost acolo, dacă a fost o scăpare accidentală sau cum si de unde a apărut etc. Încă rămân semne de întrebare și este important să menționăm momentul decembrie 2019, apariția în China și mai apoi pentru că odată cu apariției în spațiul european, implicit în România în martie 2020. Luna martie 2020 coincide cu instituirea stării de urgență, carantinarea, debutul crizei sanitare. Acele momente marchează debutul unor schimbări majore în multe domenii: sistemul medical, în politică, în modul în care funcționează companiile, firmele, munca de acasă sau la distanță, modul în care funcționează instituțiile media și desigur lista poate continua cu modul in care am reconfigurat o parte din sistemul de relații sociale. Vedem și azi implicații multiple în mai multe zone de activitate. Cu siguranță sistemul medical a înregistrat în acel moment un șoc teribil, nu doar în România, ci la nivel global. Această situație nouă cu care se confruntau sistemele medicale la nivel global s-au tradus în decizii ezitante sau chiar unele decizii eronate sau vedem multe încercări de a corecta situații problematice în contexte pe care lumea nu le mai văzuse probabil de la gripa spaniolă de după Primul Război Mondial. Sigur, aceste măsuri pe care Organizația Mondială a Sănătății, ministerele din diferite țări le-au luat, inclusiv în România, au fost uneori traduse în termeni de conspirații globale sau locale, de amatorism sau de rea intenție. În acele momente în zona medicală s-au încercat tot felul de soluții la situații nemaiîntâlnite. Era o criză majoră care afecta la nivel de societate, de la educație, vedeți trecerea imediata și masivă la cursuri online, până la frică și neîncrederea generalizata. O primă consecință pentru situațiile generate de situația pandemica a fost apariția neîncrederii, un deficit de încredere în instituțiile statului, există percepția că statul nu mai poate gestiona această problemă. Oricum exista și până la pandemie o reprezentare mai degrabă negativă și existau și până atunci critici referitoare la modul în care statul gestionează problemele societății, acestea se acutizează și instituțiile statului sunt percepute ca incapabile sa gestioneze aceasta criza sau statele au interese ascunse pe care noi nu le știm.
Neîncredere generalizată
Toată situația nouă și generată de umbra de îndoială dacă virusul a plecat din China sau nu a plecat din China, că a fost cu intenție sau nu, au generat multe teorii ale conspirații. A apărut o neîncredere generalizată în canalele de comunicare oficiale și instituționale, în media tradițională și dintr-o dată oamenii nu se mai uită către media cu care lucrează instituțiile publice și se uită la social media sau surse de informare alternative canalelor oficiale de comunicare. Astfel, dintr-o dată vedem că asistăm la o încredere mai mare în ceea ce vedem în social media față de media tradițională. Această neîncredere cred că erodează mult ceea ce înseamnă osatura socială, neîncrederea în cel de lângă tine, neîncrederea în stat, în sistemul medical. Și sigur pe acest fond apar curente politice care preiau și duc mai departe un discurs al neîncrederii pe care îl rostogolesc nu doar la noi, la nivel de comunitate sau societate, acest discurs se viralizează la nivel global. Avem curente anti sistem și vedeți că discuția astăzi se poartă între cei care sunt „oamenii sistemului” și cei care sunt împotriva „sistemului”, cei care sunt reprezentanți ai statului, statul ascuns sau statului paralel.
Momentul martie 2020 coincide cu un anumit tip de discurs în spațiul public, al neîncrederii și al fricii, pe care le regăsim și astăzi, la cinci ani după, în societatea românească, în societatea europeană și la nivel global. Alături de lipsa încrederii asistam la o permanentizare a fricii. Persistența acestei frici cred că e elementul pe care trebuie să-l remarcăm. În planul relațiilor sociale mai vedem o polarizare a societății între cei care s-au vaccinat și cei care nu s-au vaccinat. Poveștile cu vacciniștii și antivacciniștii, discuția cu industria „big farma”, care câștigă de pe seama necazului și efectelor negative ale îmbolnăvirii altora, o neîncredere în ceea ce ne spune medicina și ne ducem pe surse alternative. Apar manifestări frecvente și discursuri care susțin că în știință nu mai are rost să avem încredere pentru că știința nu rezolvă problemele. Avem foarte clar conturat un discursul irațional, o predispoziție pentru scenarii, scenarită, irațional, ezoterism și teorii alternative care neaga sau ignora cercetarea științifică. Al doilea element care contează ține de modul în care tehnologia vine și grăbește niște procese de schimbare. Debutul pandemiei, martie 2020, accelerează procesele de digitalizare, împinge comerțul, educația, piața, media către zona digitala. E un moment care aduce mult mai repede un proces alături de noi, cel al digitalizării, cu bunele și mai puțin bunele sale. Sunt lucruri pozitive pe care le putem menționa când discutăm de digitalizare, dar există și efecte negative. Digitalizarea este pentru unii dintre noi sursa de inspirație sau locul unde se pot materializa numeroase oportunități de afaceri sau de dezvoltare. În alte cazuri observăm efecte mai puțin pozitive, asistam la transformarea legăturilor interumane prin faptul că anumite legături sociale se destramă, că în unele cazuri nu mai avem numărul și calitatea interacțiunilor față în față, așa cum le aveam înainte. Aceste lucruri înseamnă pentru unii izolare.
Anxietăți, depresie, frică
Începi să rupi legăturile sociale și ești înconjurat de mulți prieteni dar care sunt în spațiul virtual și nici nu știi dacă există unii dintre ei. Și aici există o transformare sau unii spun o alterare a relațiilor interumane. Vorbim de o categorie de tineri, foarte tineri, care au acces la tehnologie. Sigur că lucrurile nu și-au schimbat foarte mult în mediile tradiționale, categoriile de adulți sau mediul rural. Dar pentru anumite categorii de vârstă povestea cu pandemia coincide cu învățatul și cititul în online și relații care se mută din „față în față” forțat în spațiul virtual. Lucrurile acestea se traduc oportunități pentru unii sau în anxietăți pe care le vedem mult mai prezente în spațiul public comparativ cu perioada pre-pandemică. În al treilea rând discutăm de o regândire a modului în care oamenii își prioritizează traseele profesionale. Îi avem pe cei care ar dori să petreacă, dacă se poate, cât mai puțin timp la locul de muncă și să lucreze de acasă, din altă parte, apelând la tehnologie. Or, lucrurile acestea schimbă logica modului în care noi ne-am obișnuit să muncim. Acum, dacă ne uităm pe anunțurile de angajare, oamenii preferă să-și negocieze mult mai mult timpul pe care îl petrec în afara firmei sau instituției. Acest lucru transformă mult logica și tipul de interacțiune la locul de munca. Timpul pe care îl petrecem cu colegii la locul de muncă este unul important pentru toată lumea. Avem interacțiuni umane care ne ajuta sa învățam unii de la ceilalți avem modalități de transfer al competențelor și cunoștințelor, legăm prietenii și dezvoltam relații sociale bazate pe încredere reciproca. Or, aceste lucruri le regândim azi într-o altă dimensiune. S-a schimbat modul în care funcționează educația-în mediul online, modul în care funcționează o persoană la locul de muncă, modul în care gândim politica și încrederea în autorități locale și centrale și dacă acestea pot gestiona optim situațiile cu risc ridicat precum sănătate publică, educație, amenințări digitale, dezinformarea, manipularea si propaganda.
Pandemia a schimbat ceva peste tot
Toate aceste lucruri îi predispun pe unii dintre noi la frici și la o neîncredere mai mare în lumea în care trăim. De aici vine câteodată și retragerea unora din spațiul public. În schimb se manifestă alții. Niciodată nu rămâne spațiul public gol. Se retrag unii și vin alții. Unii sunt foarte vocali, alții foarte critici și cred că această regândire a spațiului public post pandemie ar trebui să o avem în vedere pentru că vorbim de consecințe în plan psihologic, sociologic, economic, cultural, politic. Cam peste tot, în grade și proporții diferite, pandemia a schimbat ceva în toate aceste planuri. În unele locuri mult-eu zic pe plan politic e de menționat aici, după care vine zona medicală care a învățat cum să gestioneze mai bine situațiile de criza. Avem date statistice care arată că cifrele celor afectați de COVID variază de la câteva milioane la zeci de milioane. Pentru zona medicală a fost o încercare majoră, oamenii din sistemul medical au învățat multe din acestă experiență teribilă. La fel și zona educatională sau instituțiile media, dacă ar fi sa avem în vedere câteva exemple. Toate aceste spații instituționale își regândesc modul de lucru pentru că mulți au trecut spre digital-oricum tendința fiind de reconfigurare a modului în care funcționează.
Rep: Ați amintit de educație. Anul trecut s-au dat rezultatele acelui test PISA, care se face o dată la trei ani și care s-a suprapus peste perioada de pandemie. La noi, în România, testul arăta un anumit regres al actului educațional. A fost influențată educația de pandemie, de trecerea la online, de relațiile care s-au format între elevi și profesori?
Ioan Hosu: Din perspectiva educației cred că pandemia a lăsat în afara actului educațional pe unii. Cei care nu au avut resurse și competențe digitale au rămas în afara actului educațional și lucrul acesta se vede și se va vedea mulți ani de acum încolo.
Ulterior, atât zona privata, ma refer familie, învestesc în tehnologie, însă tot s-a pierdut ceva, un volum de activități educaționale peste care s-a sărit. Aceasta ar fi consecința. Zona urbană mare și familiile cu posibilități au trecut relativ ușor peste problema online-ului, însă ai categorii consistente din populația României de vârstă școlară care au ratat cursurile, iar când vii cu teste PISA și te uiți la rezultate vezi o scădere a performantelor școlare. Cu siguranță pandemia COVID a avut o contribuție semnificativă. Sigur, între timp, lucrurile s-au mai corectat, însă sunt departe ce ar trebui să fie. Sigur, și dacă ai acces la tehnologie, calitatea interacțiunii în format față în față și în formatul mediat de calculator nu este același lucru. O cameră video care de multe ori era și fără imagini nu mai garantează că interlocutorul meu este concentrat, că participă activ și interacționează optim cu mine, mai ales la vârste tinere și foarte tinere unde atenția este distrasă foarte ușor. Întorcându-ne la tehnologie, sigur în educație e o nouă resursă pentru învățare.
Articolul Covid 19- Cinci ani după. Sociologul Ioan Hosu explică efectele negative pe termen lung ale pandemiei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.