April 19, 2025

La Cluj-Napoca se înregistrează o nouă premieră medicală, și anume Centrul de tumori mamare din cadrul Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) este recunoscut internațional, fiind recent acreditat către Societatea Germană de Oncologie, a anunțat marți, 8 aprilie 2025, managerul IOCN, dr. Ioan-Cătălin Vlad, în prezența online a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă, organizată cu acest prilej la sediul institutului clujean. Acreditarea înseamnă pentru pacientele cu cancer de sân, care se vor adresa IOCN, deciderea tratamentului de către o echipă multidisciplinară, dar și scăderea timpilor de așteptare. Medicii de aici au spus că va fi posibil ca pacientelefacă, în aceeași zi, examenul clinic și cel de la departamentul de radiologie și imagistică, iar dacă va fi necesar chiar și biopsia.

Prima unitate de diagnostic și tratament certificată internațional

În cadrul conferinței, managerul IOCN, dr. Ioan-Cătălin Vlad, a anunțat o nouă premieră la nivel național: „Centrul de tumori mamare din cadrul IOCN a devenit prima unitate de diagnostic și tratament certificată internațional prin această acreditare la Societatea Germană de Oncologie. A fost un proces care a debutat în urmă cu mai bine de trei ani, în luna iunie a anului 2021”.

Procesul de acreditare a fost unul extrem de intens și laborios, primul audit având loc în luna decembrie a anului 2022. Deși IOCN întrunea o parte din cerințele Societății Germane de Oncologie, pentru a putea deveni membru afiliat au fost necesare o seamă de „îmbunătățiri”. „Exista comisia multidisciplinară, dar am fost nevoiți ca toate cazurile noi de cancer de sân să fie diagnosticate în cadrul acesteia, a fost nevoie să îmbunătățim timpii pentru eliberarea rezultatelor în cadrul Departamentului de Anatomie-Patologică, a trebuit făcute anumite modificări legislative și creat un site al Centrului de tumori mamare și o platformă pentru comisia de decizie terapeutică multidisciplinară”, a spus managerul Ioan-Cătălin Vlad. Astfel, auditul final a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, iar în luna martie Centrul de tumori mamare al IOCN a primit certificarea prin care a devenit membru cu drepturi depline al Societății Germane de Oncologie.

Potrivit managerului IOCN, prin această acreditare se are în vedere creșterea calității serviciilor medicale ale pacienților, dar și un model de bune practici care să fie implementat la nivel național. „Există studii potrivit cărora pacientele tratate, în astfel de Centre specializate, de către o echipă multidisciplinară beneficiază de rezultate oncologice îmbunătățite, crește supraviețuirea cu 5 până la 10 procente, cât și a calității vieții. De asemenea, ghidurile recomandă ca pacientele cu cancer de sân să fie tratate în aceste Centre specializate de către echipa multidisciplinară”.

Aprecieri din partea ministrului Sănătății

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că este vorba despre un eveniment important atât pentru Institutul Oncologic, dar și pentru România : „Dezvoltarea unui Centru de excelență în tumorile mamare în parteneriat cu Societatea Germană de Oncologie este un eveniment important atât pentru Institutul Oncologic, dar și pentru România. Este pur și simplu o recunoaștere a calității profesionale a colectivului de medici de la IOCN. Acest lucru certifică faptul că de mulți ani Institutul Oncologic din Cluj-Napoca este un lider în domeniul tratamentului cancerului în țara noastră și are această recunoaștere internațională care este rezultatul activității celor care s-au ocupat direct de acest sector, profesorul Patriciu Achimaș, profesorul Alexandru Eniu și mulți alții”. Recunoașterea internațională, a spus ministru Rafila, este un lucru important pentru pacienți: „O abordare multidisciplinară a pacientelor care au această problemă de sănătate, foarte frecventă în țara noastră și diagnosticată de multe ori foarte târziu, este cea firească, cea care le oferă o șansă la supraviețuire și la creșterea calității vieții”.

În plus, ministrul Sănătății a transmis un mesaj de apreciere întregului colectiv IOCN: „Mă bucur să pot să transmit un mesaj de salut și de apreciere întregului colectiv de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca și să continuăm parteneriatul pe care îl avem și în alte arii terapeutice legate de domeniul oncologic pentru că avem în față de implementat un plan de combatere a cancerului care are nevoie de toate segmentele plecând de la screening și detecție precoce, educație, stil de viață, și continuând cu accesul la terapii medicamentoase, radioterapie sau la alte tipuri de terapie care se dezvoltă cu rapiditate. Vă salut pe toți cu multă prietenie și aștept și mai multe informații legate de performanțele dvs. profesionale care sunt recunoscute prin acest parteneriat cu Societatea Germană de Oncologie”.

Încununarea unui efort de echipă

Totodată, prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu a declarat că era necesară această acreditare internațională deoarece supraviețuirile pacienților cu cancer de sân în România sunt sub media europeană. „Facem toate demersurile pentru ca pacienții noștri să poată să urmeze protocoale asemeni unui pacient din Germania”, a subliniat medicul. Chirurgul clujean a mai spus că inițiativele s-au făcut pas cu pas, unul dintre coordonatorii Centrului de tumori mamare fiind și dr. Alexandru Eniu. Prin transmisiune online, din Elveția, dr. Alexandru Eniu a declarat că celebrarea certificării Centrului de tumori mamare de la Cluj reprezintă un moment de mare satisfacție. „Este încununarea unui efort de echipă care a început de mulți ani, a început în primul rând cu o viziune și o înălțare a calității, care vine chiar de pe vremea prof. Chiricuță, cel care a dat numele acestui Institut, s-a concretizat în medicina de calitate oferită pacientelor vreme de mulți ani și încet-încet am început să înțelegem că trebuie să facem mai mult ca să ameliorăm supraviețuirea pacientelor. fiind necesare mai multe elemente”. Acesta a subliniat că acreditarea internațională nu s-ar fi putut face fără suportul Institutului, fără o echipă dedicată care a lucrat vreme de ani de zile la acest deziderat, iar, în încheiere, a urat succes întregii echipei IOCN.

1200 de noi cazuri de cancer mamar

Dr. Nicoleta Antone, coordonatoarea Centrului de tumori mamare, a precizat că în cadrul centrului se prezintă anual aproximativ 1200 de cazuri noi de cancer mamar. Același medic a subliniat că toate ghidurile internaționale recomandă managementul multidisciplinar al pacienților oncologici și tratarea în unități specializate, pentru că doar tratarea în unități specializate crește supraviețuirea cu 10%. „Centrul de tumori mamare reprezintă o rețea de medici specializați, interconectați și un mod de lucru standardizat. Ne dorim cu toții ca munca noastră să fie în ajutorul și folosul pacientului și să crească supraviețuirea”, a mai spus dr. Nicoleta Antone. La conferința de presă, a fost prezent și directorul general al companiei farmaceutice Roche România, Frank Loeffler, companie care a susținut financiar IOCN în procesul de acreditare. Frank Loeffler a felicitat din partea companiei pe care o reprezintă echipa IOCN pentru obținerea acreditării Societății Germane de Oncologie și a spus că aceeași companie se simte onorată fie sprijin în inițiativele medicilor clujeni.

Tia SÎRCA

Articolul Premieră. Centrul de tumori mamare IOCN, acreditat de nemți. Cum se îmbunătățește tratamentul pacientelor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *