Donaţii online
De la preţul unui cui la cel al unui acoperiş, orice contribuţie e binevenită prin sistemul de donaţii online pentru Habitat.
Newsletter
| Săptămâna Habitat Cluj 2010_11 ani de activitate | Array Imprimare Array |
| Scris de Daniela Gheorghe |
| Sâmbătă, 08 Mai 2010 18:48 |
|
Pentru a celebra cei 11 ani de activitate pentru eliminarea adăpostirii sărăcăcioase din comunităţile clujene, Habitat for Humanity Cluj a organizat pe parcursul săptămânii 10 - 15 mai 2010 următoarele activităţi: Luni, 10 mai, ora 13.30 (strada Republicii nr. 70, Cluj-Napoca) a avut loc prima dezbatere din seria „Dezbateri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în judeţul Cluj" planificate de Habitat for Humanity Cluj în colaborare cu World Vision România, ca urmare a parteneriatului naţional, pe termen lung între cele două entităţi. Dezbaterile au tratat problematica sărăciei în comunităţile clujene pentru a stabili proiecte comune în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii în judeţul Cluj. În urma dezbaterilor, s-au identificat principalele probleme şi nevoi din cadrul comunităţilor clujene, s-au stabilit priorităţi şi s-au identificat potenţiali colaboratori. Ca iniţiatori ai dezbaterilor, Habitat for Humanity Cluj şi World Vision România contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care acţionează prin creşterea gradului de conştientizare asupra problemelor cauzate de sărăcie în comunităţile clujene. Miercuri, 12 mai, ora 16.30 (strada Gruia nr. 25, Cluj-Napoca) a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor mass media clujene cu patru familii de beneficiari direcţi ai Programului de construcţie al Habitat for Humanity Cluj într-o locuinţă Habitat construită în 2009. A fost o ocazie de a sărbători Ziua Internaţională a Familie din 15 mai alături de cei mai noi beneficiari ai asociaţiei. Joi, 13 mai, Ziua Habitat Cluj, începând cu ora 11.00 în Piaţa Muzeului (în faţa Bisericii Franciscane din Cluj-Napoca) a avut loc „Construieşte în miniatură: 11 mini-case pentru 11 ani" o acţiune de advocacy care a presupus implicarea a circa 70 de trecători în construcţia a 11 mini-case Habitat din lemn şi carton. Scopul acestei activităţi a fost influenţarea atitudinii cetăţenilor faţă de voluntariat şi încurajarea implicării acestora ca voluntari ai Habitat for Humanity Cluj în construcţia sau renovarea de locuinţe din judeţul Cluj. „Cei 11 ani ai Habitat for Humanity Cluj înseamnă peste 700 de persoane, din judeţul Cluj, sprijinite pentru a avea o locuinţă decentă. În acest timp, activităţile Habitat for Humanity Cluj, prin care este ameliorată problema adăpostirii sărăcăcioase sau a lipsei de locuinţe, s-au diversificat treptat: pe lângă Programul de construcţie de locuinţe sociale, avem un Program de renovare şi reabilitare care presupune îmbunătăţirea condiţiilor de locuit pentru un număr mai mare de familii în nevoie de o locuinţă decentă. Mai mult, începând de anul acesta şi în următorii doi ani, Habitat for Humanity Cluj îşi extinde şi mai mult activitatea prin proiecte specifice pe arii conexe locuirii, dar care pot afecta direct locuirea decentă şi sănătoasă. Fac un apel pentru crearea unor parteneriate pe termen lung cu ONG-uri, reprezentanţi ai autorităţilor publice, companii locale şi naţionale în scopul îmbunătăţirii situaţiei de locuire din judeţul Cluj "- a declarat Andrei Szanto, directorul executiv al Habitat for Humanity Cluj.
În prezent, asociaţia Habitat derulează un proiect special de construcţie în municipiul Dej. Motivul pentru care acest proiect este special este situaţia familiei Bote, beneficiarii direcţi ai casei de pe strada Slatinei din Dej. Corina Bote (35 de ani, fără slujbă) este în căruciorul cu rotile: un accident de tren suferit în 1989 a transformat-o dintr-o persoana dinamica şi plină de viaţă, într-una cu handicap locomotor grav, dependentă în permanenţă de ajutorul soţului ei Gabriel (40 de ani, tâmplar de meserie). Corina Bote trăieşte izolată la etajul doi al unui bloc din Dej, alături de alte patru rude. Deşi proiectul a fost demarat din martie 2010, asociaţia este în căutare de sprijin financiar din partea comunităţii locale pentru a putea continua construcţia „casei pe pământ" care va uşura viaţa acestei familii. Beneficiarii Habitat sunt familii harnice, muncitoare, dar care din cauza stării lor materiale mai precare, nu au acces la o altă modalitate de a beneficia de o locuinţă decentă. Aici intervine rolul Habitat for Humanity, alături de partenerii săi. Prin ratele fără profit, dar şi prin munca voluntară, familiile selectate ajută alte familii în nevoie, ceea ce face ca programul Habitat să fie un program inedit, prin care întreaga comunitate are de câştigat, creşte şi se dezvoltă împreună. O evaluare în cifre a celor 11 ani de activitate ai asociaţiei Habitat for Humanity Cluj se găseşte aici.
Bookmark
Email this
Hits: 93 Trackback(0)
Comments (0)
![]() Write comment
|
| Ultima actualizare ( Joi, 27 Mai 2010 13:40 ) |


