Donaţii online

Donatii online pentru Habitat

De la preţul unui cui la cel al unui acoperiş, orice contribuţie e binevenită prin sistemul de donaţii online pentru Habitat.


Newsletter

abonează-te la newsletter
* indicates required
Citeşte:

Raport anual 2009
Raport anual 2008

Blitz Build - Reclădim Demnitatea! PDF  Array Imprimare Array  Email
Scris de Mihaela Bar   
Vineri, 03 Octombrie 2008 00:00

Între 6 - 11 octombrie 2008, asociaţia Habitat for Humanity Cluj va desfăşura împreună cu BRD – Groupe Société Générale un proiect de construcţie rapidă pentru a veni în sprijinul unei familii nevoişe clujene.

Blitz Build - Reclădim Demnitatea! este un eveniment care are mai multe valenţe:

  • e un proiect fulger: o locuinţă va fi ridicată în doar 6 zile, de la temelie la acoperiş, prin munca de voluntariat a 30 de angajaţi ai BRD
  • reprezintă încununarea lucrărilor la cea mai mare comunitate Habitat din Cluj-Napoca: 32 de locuinţe construite pe strada Nădăşel, pentru 32 de familii care trăiau în urmă cu puţină vreme în condiţii improprii
  • solidarizează cu ziua Naţiunilor Unite, World Habitat Day (6 octombrie), care îndeamnă la reflecţie asupra dreptului elementar al fiecărui cetăţean la o locuinţă adecvată, reamintind totodată lumii întregi de responsabilitatea colectivă pentru viitorul habitatului uman.

La sfârşitul săptămânii viitoare, destinul unei familii clujene se va schimba radical. De la condiţii improprii de trai şi nepotrivite pentru o viaţă de familie sănătoasă, cei 4 membri ai familiei Moşuţan îşi vor vedea împlinit în foarte scurt timp visul lor de o viaţă: acela de a avea o locuinţă decentă!

În România, multe familii locuiesc în case sărăcăcioase, în condiţii improprii. Cei mai afectaţi de această situaţie sunt copiii. Lipsa unui spaţiu adecvat vârstei lor şi a intimităţii poate avea influenţe negative asupra dezvoltării lor normale. Parteneriatele cu societatea civilă se înscriu în cultura BRD de dialog cu comunitatea şi reflectă dorinţa acesteia de a-şi planifica acţiunile pornind de la aspiraţiile lumii care ne înconjoară. Astfel s-a născut un parteneriat în solidaritate: BRD şi Habitat for Humanity Romania.

Prima colaborare a avut loc în septembrie 2007: prin participarea la proiectul Eurohabitat Rădăuţi, BRD s-a implicat în cea mai mare acţiune de voluntariat din Europa. Peste 650 de voluntari au construit în doar 5 zile 27 de case. BRD-Groupe Société Générale, partener principal, s-a implicat în proiect financiar şi prin voluntariatul angajaţilor pentru construirea unei locuinţe.

Eveniment realizat cu sprijinul Ziua de Cluj, NCN TV şi Trend Communication.

* * *

BRD - Groupe Societe Generale este prima banca din Romania, dupa rentabilitate, profit si numar de agentii. BRD este o banca universala cu active de aproximativ 12 miliarde EUR , oferind servicii atat populatiei cat si companiilor. BRD este prezenta in toate judetele Romaniei printr-o retea de peste 800 de agentii, numara 2,5 milioane clienti activi si peste 2,2 millioane de carduri. BRD are cea de-a doua capitalizare bursieră la Bursa de valori Bucuresti. Banca deruleaza de peste 10 ani proiecte de responsabilitate sociala in domeniul social-umanitar, dar si cultura, educatie, sport, protectia mediului.

Habitat for Humanity Cluj construieşte şi renovează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile nevoiaşe al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de către voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, peste 1200 de familii din România şi 250.000 de familii din 100 de ţări beneficiază de case construite prin programul Habitat. Filiala din Cluj-Napoca a ajutat deja 100 de familii, iar alte 100 de familii vor fi ajutate cu renovări şi construcţii până la sfârşitul lui iunie 2009
Trackback(0)
Comments (0)add comment

Write comment

busy