|
Miercuri, 13 Mai 2009 00:00 |
|
  
Astăzi Habitat pentru Umanitate Cluj împlineşte zece ani. Sunt zece ani în care am ajutat sute de familii să-şi recâştige demnitatea şi, alături de voi, am încercat să rezolvăm una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă comunitatea clujeană: aceea a lipsei unei locuinţe decente. Astăzi am sărbătorit 10 ani aşa cum ne stă mai bine: pe şantierul „Habităm Împreună”. Alături de noi au fost familiile beneficiare şi de unul dintre ce mai constanţi şi mai apropiaţi parteneri ai Habitat la Cluj: Trend Communication.
Activitatea noastră s-a diversificat pe parcursul celor 10 ani. Dacă la început programul Habitat doar construia locuinţe, acum şi mai multe familii pot beneficia de programul nostru. Habitat pentru Umanitate renovează case şi construieşte locuinţe pe terenul propriu al familiei. Casa la care lucrăm acum este cea de-a 69-a construită de către filiala noastră. Zeci de membri ai familiilor beneficiare au fost alături de staff-ul Habitat pentru Umanitate Cluj astăzi, dovedindu-şi astfel recunoştinţa faţă de schimbarea pe care organizaţia noastră a adus-o în viaţa lor şi bucuria de a ajuta prin voluntariat şi alte familii.
Şi pentru că a fost o zi specială pentru noi, am avut alături un partener la fel de special: Trend Communication, companie care de-a lungul anilor a sponsorizat şi a ajutat voluntar organizaţia noastră. Astăzi 10 angajaţi ai companiei au devenit pentru o zi voluntari pe şantierul Habitat, implicându-se şi pe acest plan în activitatea noastră. Au lucrat cu mare plăcere şi dedicare, la fel ca şi în viaţa de zi cu zi, pentru doamna Nicoleta Andronesi şi cele două fiice ale sale. Trend Communication a fost cea de-a noua echipă care a voluntariat pe şantierul nostru.
Trackback(0)
 |
|
Ultima actualizare ( Marţi, 07 Iulie 2009 15:26 )
|