|
  
Alţi 15 clujeni, angajaţi ai companiei Autoworld, au voluntariat astăzi pe şantierul Habitat pentru Umanitate Cluj. În cea de-a opta zi a proiectului. Voluntarii au finalizat realizarea şpaleţii, au dat cu glet şi au şlefui pereţii exteriori. Ei au lucrat, de asemenea, şi la vopsirea streaşinei casei (pazie şi ştocătură) Prin această construcţie-fulger, organizaţia noastră sărbătoreşte 10 ani de activitate la Cluj, alături de 19 parteneri locali şi naţionali.
15 voluntari din cadrul companiei Autoworld au lucrat astăzi, 12 mai 2009, pe şantierul „Habităm Împreună”. Compania este unul dintre sponsorii evenimentului care au contribuit atât cu voluntari, cât şi financiar la realizarea locuinţei familiei Andronesi. Autoworld a sponsorizat locuinţa alături de Agroalim, Arobs Transilvania Software, Autoworld, Baumix, misoft systems, Vitacom. Sponsorul principal al Blitz Build-ului Habităm Împreună este Fundaţia Vodafone, un partener mai vechi al Habitat pentru Umanitate Cluj. Alături de Autoworld, astăzi au voluntariat şi câţiva angajaţi ai companiei Kapoterm
În ultimele două zile, echipele noastre vor lucra la finalizarea tencuielii decor de la exteriorul casei, şlefuirea şi gletuirea finală în interior, precum şi la zugrăvirea pereţilor cu lavabil. Casa va fi gata de inaugurare în dimineaţa zilei de vineri.
Mâine este o zi specială pentru noi, 13 aprilie fiind ziua în care Habitat pentru Umanitate împlineşte 10 ani de activitate la Cluj. Sărbătorim acest eveniment special pe şantierul nostru alături de voluntarii noştri şi de familiile partener, continuând construcţia pentru familia Andronesi.
Trackback(0)
 |